Mesagerul.ro

Arafat, criticat de ministrul de Interne, în cazul fetiței de la Vâlcea care nu a fost preluată de elicopter pentru că se însera: Facem paradă la televizor și era să moară un copil / Faceți rost de piloți / Ce ați făcut 20 de ani?

 Arafat, criticat de ministrul de Interne, în cazul fetiței de la Vâlcea care nu a fost preluată de elicopter pentru că se însera: Facem paradă la televizor și era să moară un copil / Faceți rost de piloți / Ce ați făcut 20 de ani?

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a criticat, marți, ”dezorganizarea evidentă” din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), în cazul fetiței din Vâlcea care se afla în comă, dar nu a fost preluată la timp de elicopeterul SMURD, reproșându-i lui Raed Arafat că nu a făcut ”rost de piloți”, pentru ca elicopterele să poată zbura și noaptea, nu numai ziua. A fost o dezorganizare evidentă. O să trimit Corpul de Control la Vâlcea. Nu mai doresc să întâlnesc, să se repete, asemenea situații jenante, cu risc major să se piardă o viață. Și dacă salvezi viața unui copil sau a unui român îmi asum orice risc pentru a lua măsuri coercitive pentru cei care nu și-au îndeplinit sarcinile așa cum prevede legea. Pe viitor, nu se va mai repeta în mandatul meu o asemenea situație, când un copil a suferit. Să ne înțelegem! Nu ne jucăm cu viețile oamenilor, nu facem doar paradă la televizor, ce grozav organizăm noi salvarea oamenilor și sâmbătă era să moară un copil. Din neglijență sau proastă organizare, să zic pe românește”, a spus Vela, potrivit Mediafax. Ministrul de Interne i-a ”ordonat” lui Arafat să se organizeze astfel încât elicopterele SMURD să poată zbura și noaptea. În replică, Raed Arafat a spus că „Era nevoie de piloți, domnule ministru!”, iar ministrul Vela a răspuns: „Faceți rost de piloți!” „Motivul pentru care zboară numai cele două centre este pentru că au echipe care să asigure funcționalitatea elicopterului 24 din 24. În celelalte centre, dacă decolează un elicopter noaptea, după o anumită oră înseamnă că a doua zi acest elicopter nu intră în serviciu decât după ora 11 – 12 sau 1 după-masa. Și pun în risc anumite intervenții primare să nu se rezolve. Pentru asta s-a luat decizia ca ..

copyright © 2024 mesagerul.ro