Trăim o perioadă în care tot mai mulți est-europeni au reușit să se afirme și să ajungă în funcții cheie, atât la nivel european, cât și euro-atlantic. Această chestiune este conturată, evident, de dorința statelor membre ale Uniunii Europene din Europa de Est, de a avea și ele un cuvânt de spus în marile provocări prin care trece bătrânul continent european în ultima decadă. Un lucru este cert, printre statele din Europa de Est, România se evidențiază din ce în ce mai mult. “Blocul” prim-miniștrilor est-europeni Cel mai recent eveniment este reprezentat de numirea fostului prim-ministru polonez, Donald Tusk, actualul președinte în exercițiu al Consiliului European la funcția de președinte al Partidului Popular European, cel mai mare partid european, ales cu 93% din voturile exprimate. Un alt est-european, românul Siegfried Mureșan, care este purtătorul de cuvât al PPE din 2015, a fost ales chiar astăzi vice-președintele acestui partid pan-european. Ba mai mult, observăm o nouă rânduială politică bazată pe elementul geografic: După alegerea lui Donald Tusk, toate marile familii politice europene vor fi conduse de oameni politici din Europa de Est. Această paradigmă este probabil generată și de ascensiunea fostului prim-ministru Dacian Cioloș, la cârma Partidului Renew Europe, al treilea cel mai mare partid la nivel european, de fapt primul român într-o astfel de funcție. Iar la Partidul Socialiștilor Europeni în frunte este fostul prim-ministru bulgar Serghei Stanișev, adică tot un reprezentant al Estului. Totuși, acesta deține această funcție din 2011 și nu a fost atât de activ precum ceilalți doi lideri europeni ai Parlamentul European. Toate aceste împrejurări ne conduc la ideea că foștii prim-miniștri ai Poloniei, României și respectiv Bulgariei, reprezentanții Europei de Est trebuie să combată ideea unei „Europe cu mai multe viteze” și să ducă o politică europeană mult mai dinamică decât foștii lideri. Până în momentul de față, Tusk și Cioloș au făcut acest lucru, dar să vedem acum, dacă se descurcă în rolul de coordonare a unor partide cu 182 și respectiv 108 europarlamentari, dar în același timp să vedem cum ajung cei doi să îmbunătățească metoda Spitzenkandidat, care reprezintă din păcate nodul gordian al alegerii președintelui Comisiei Europene în următorul mandat. De asemenea, noii lideri euro..