BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Asociaţiile de elevi atrag atenţia asupra pericolului redeschiderii școlilor: În locul asumării unui risc inutil, cerem funcționarea școlii online

 Asociaţiile de elevi atrag atenţia asupra pericolului redeschiderii școlilor: În locul asumării unui risc inutil, cerem funcționarea școlii online

Mai multe asociaţii de elevi atrag atenţia asupra "pericolului" de reluare a cursurilor după finalizarea stării de urgenţă şi vorbesc despre necesitatea unui plan de reglementare a şcolii online. Acestea o acuză pe Monica Anisie, ministrul Educației, că, deși a afirmat în nenumărate rânduri că sănătatea elevilor este prioritatea instituţiei, refuză sistematic să ia măsuri care să facă posibilă educaţia în mediul online. Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov, Asociaţia Elevilor din Maramureş şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor arată, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, că în ultimele zile în spaţiul public au existat mai multe dezbateri cu privire la posibilitatea redeschiderii unităţilor de învăţământ preuniversitar din întreaga ţară după încetarea stării de urgenţă, mai exact, la sfârşitul lunii mai -începutul lunii iunie. Inclusiv ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat în nenumărate rânduri că sănătatea elevilor este prioritatea instituţiei, dar refuză sistematic încă de la începutul crizei să întreprindă acţiuni care să facă posibilă educaţia în mediul online, astfel încât atât siguranţa, cât şi educaţia copiilor să fie asigurate, acuză reprezentanții asociațiilor de elevi. Acestea consideră că este riscantă redeschiderea școlilor. Argumentele aduse de asociațiile de elevi:1. Lipsa spaţiului necesar în şcoli/liceeSălile de clasă ajung să găzduiască până la 38 de elevi, iar în aceste condiţii nu se poate pune problema aşezării în bănci astfel încât să se păstreze distanţa necesară. Un procent de 10% din unităţile de învăţământ, în special cele din zonele urbane, sunt supraaglomerate, arată studiul Comisiei Europene "Monitorul educaţiei şi formării" din anul 2018.2. Lipsa condiţiilor de igienă în şcoliIgiena reprezintă una dintre măsurile necesare pe care autorităţile trebuie să le ia pentru a nu pune în pericol sănătatea elevilor şi a personalului unităţilor de învăţământ, în România, cu preponderenţă în mediile rurale. Studiul amintit menţionează faptul că aproximativ 38% din unităţile de învăţământ din mediul rural nu au toalete în incinta clădirii, procentul fiind de 7% în mediul urban. Mai mult, numărul şcolilor şi liceelor fără apă curentă la nivel naţional este de 1176, potrivit unei raportări făcute de Ministerul Afacerilor Interne în anul 2019. În primul rând, este necesară asigurarea tuturor măsurilor în ceea ce priveşte igiena în sălile de curs (măşti de protecţie, mănuşi şi dezinfectanţi), dar şi în &ic..

copyright © 2024 mesagerul.ro