Mesagerul.ro

 Atac armat în New Hampshire, într-o biserică în care avea loc o nuntă / Două persoane au fost rănite

Atac armat în New Hampshire, într-o biserică în care avea loc o nuntă / Două persoane au fost rănite

Un individ a deschis focul sâmbătă dimineaţă într-o biserică dintr-un mic oraş din New Hampshire, în nord-estul Statelor Unite, rănind două persoane înainte de a fi reţinut, a informat poliţia locală, scrie Agerpres, citând AFP. Atacul a avut loc în timp
Un individ a deschis focul sâmbătă dimineaţă într-o biserică dintr-un mic oraş din New Hampshire, în nord-estul Statelor Unite, rănind două persoane înainte de a fi reţinut, a informat poliţia locală, scrie Agerpres, citând AFP. Atacul a avut loc în timp ce în biserică avea loc o nuntă. În momentul în care forţele de ordine au fost alertate, în jurul orelor 10.00, în această biserică din localitatea Pelham, cu 14.000 de locuitori, avea loc o nuntă. Poliţiştii au sosit la faţa locului în trei minute şi "au descoperit două persoane rănite de gloanţe", a precizat într-un comunicat Poliția din Pelham. Suspectul a fost imobilizat de mai mulţi invitaţi la nuntă. Cei doi răniţi au fost transportaţi la spital, iar atacatorul plasat în arest. Potrivit primelor elemente ale anchetei, agresorul nu pare să fi tras "la întâmplare", potrivit comunicatului. Guvernatorul statului New Hampshire a confirmat pe Twitter atacul armat. "Responsabilii statului se află la locul incidentului, asistând echipele locale în răspunsul lor şi ancheta legată de atacul armat de la Pelham", a scris pe Twitter Chris Sununu.

copyright © 2020 mesagerul.ro