Mesagerul.ro

ATP Cup: Roger Federer s-a retras de la prima ediție a competiției; Elveția, descalificată

 ATP Cup: Roger Federer s-a retras de la prima ediție a competiției; Elveția, descalificată

Prima ediție a ATP Cup, noua competiţie pe echipe care va debuta în ianuarie 2020, nu se va bucura de prezența lui Roger Federer. Deși confirmase participarea, elvețianul a revenit asupra deciziei și a anunțat că nu va mai lua parte la noul eveniment, preferând să petreacă mai mult timp cu familia. Astfel, Elveția a fost retrasă din competiție. "Cu mare regret mă retrag de la prima ediție a ATP Cup. Când am confirmat participarea luna trecută, a fost o decizie cu adevărat dificilă, deoarece însemna mai puțin timp acasă cu familia și un debut intens de sezon. După multe discuții cu familia și cu echipa mea despre anul următor, am decis că cele două săptămâni în plus acasă vor fi benefice atât pentru familia mea, cât și pentru tenisul meu. Mă doare că nu fac parte din cel mai nou și interesant eveniment din calendar, dar este ceea ce trebuie să fac dacă vreau să joc în continuare o perioadă mai lungă de timp în ATP Tour", a anunțat Roger Federer, pe Facebook. Decizia lui Roger Federer a dus la descalificarea din competiție a echipei Elveției, deoarece echipele calificate sunt stabilite pe baza locului în ierar..

copyright © 2024 mesagerul.ro