Mesagerul.ro

AUDIO Doi comedianţi ruşi i-au făcut o farsă telefonică preşedintelui reales al Poloniei

 AUDIO Doi comedianţi ruşi i-au făcut o farsă telefonică preşedintelui reales al Poloniei

La scurt timp după realegerea sa ca preşedinte al Poloniei, Andrzej Duda a fost nevoit să facă faţă unei farse telefonice în care l-au atras doi cunoscuţi comedianţi ruşi, a relatat miercuri agenţia PAP, potrivit Agerpres. Comedianţii Vovan şi Lexus i-au telefonat lui Duda pretinzând că la capătul firului se află secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care îl sună pentru a-l felicita în urma succesului electoral. „Mi-am dat seama în timpul conversaţiei că ceva nu este în regulă”, a scris ulterior Duda pe Twitter. W trakcie rozmowy zorientowałem się, że coś chyba jest nie tak. Sekretarz Generalny nie wymawia aż tak dobrze słowa „żubrówka”, choć głos był bardzo podobny. uD83DuDE02— Andrzej Duda (@AndrzejDuda) July 15, 2020 În această discuţie pretinsul secretar general al ONU a încercat să-l momească pe preşedintele polonez să facă declaraţii controversate. Astfel, comedianţii au susţinut că fostul preşedinte al Consiliului European şi fost prim-ministru liberal polonez Donald Tusk - un adversar al conservatorilor lui Duda - este îngrijorat de discriminarea comunităţii LGBT în Polonia şi au speculat că Tusk ar fi homosexual. „(Lui Tusk) nu îi place de mine”, a replicat Andrzej Duda râzând. În campania electorală preşedintele reales a exprimat poziţii clare împotriva homosexualit..

copyright © 2024 mesagerul.ro