Mesagerul.ro

Bill Gates: "Ne așteaptă o iarnă grea, pandemia va lua sfârșit în 2022"

 Bill Gates: Ne așteaptă o iarnă grea, pandemia va lua sfârșit în 2022

Bill Gates este „pesimist cu privire la cum va fi toamna în emisfera nordică” și explică: „Dacă nu vom avea intervenții, numărul morților, chiar și în SUA, va reveni la nivelul din primăvară” - notează RaiNews.it, citat de Rador. „Vestea bună este că avem mai multe vaccinuri promițătoare, care ar putea primi autorizații de urgență de la FDA sau de la MHRA până la sfârșitul acestui an sau, cu siguranță, la începutul anului viitor. Mă aștept ca două sau trei să o obțină”, afirmă antreprenorul și filantropul american, într-un interviu acordat cotidianului italian „La Stampa”. Dacă vaccinurile „vor fi eficiente, chiar și cu un nivel de vaccinare de 60%, vom opri răspândirea exponențială a bolii. Anul viitor vom reduce numărul morților, iar în 2022 pandemia se va termina”. În ceea ce privește atitudinea SUA față de vaccinuri, Gates spune că Statele Unite „sunt contradictorii&rd..

copyright © 2024 mesagerul.ro