Mesagerul.ro

Bode: Dacă experţii îmi spun că lotul 3 Lugoj-Deva poate fi dat în trafic cu restricţii, acest lucru se va întâmpla în 2019

 Bode: Dacă experţii îmi spun că lotul 3 Lugoj-Deva poate fi dat în trafic cu restricţii, acest lucru se va întâmpla în 2019

Lucrările la podul peste Mureş pe autostrada Lugoj-Deva lotul 3 se ridică la 80.000-100.000 de euro şi se vor finaliza la sfârşitul acestei săptămâni, iar dacă experţii de la CESTRIN îmi spun că acest obiectiv poate fi dat în trafic cu restricţii de viteză, respectiv cu restricţii de tonaj, acest lucru se va întâmpla la sfârşitul acestui an, a declarat, joi seara, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, potrivit Agerpres. "Abordarea mea ca ministru vizează două paliere. În primul rând, vorbim despre proiecte în implementare, dar care aveau anumite blocaje, iar eu îmi asum finalizarea acestor proiecte în mandatul meu şi o să vă dau câteva exemple, dar, sigur, nu pot face acest lucru fără beneficiar, fără Compania de Drumuri de exemplu, nu pot face acest lucru fără implicarea antreprenorilor. Al doilea palier se referă la proiectele blocate, dar care, odată deblocate, pot afirma cu certitudine că în X luni aceste obiective sunt finalizate. Revenind la exemple: Lugoj-Deva, stadiul fizic 97-98%, în acest moment, după analize, pentru că nu mi-am permis să iau decizii fără a avea o analiză temeinică, după o discuţie cu reprezentanţii antreprenorului, după mai multe discuţii cu cei de la CNAIR, după discuţii, consultări cu prim ministrul, vreau să vă spun că astăzi la podul peste Mureş se lucrează la ridicarea tablierelor şi la fixarea aparatelor de reazem. Acest lucru se va finaliza la sfârşitul acestei săptămâni. Trimit acolo experţii de la CESTRIN să facă încă o expertiză, atât pe drum, cât şi pe pod, şi, în condiţiile în care experţii îmi spun că acest obiectiv poate fi dat în trafic cu restricţii de viteză, respectiv cu restricţii de tonaj, acest lucru se va întâmpla în anul 2019, la sfârşitul acestui an, în această lună. În condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile de siguranţă", a menţionat ministrul, la B1 TV. Potrivit acestuia, CNAIR a organizat o licitaţie pentru lucrările de la pod, care, valoric, se ridică la aproximativ 80.000-100.000 de euro. "Din banii popriţi din garanţia antreprenorului, CNAIR plăteşte aceste lucrări către o companie specializată, sigur, urmând ca, sub trafic, să lucrăm şi la remedierea deficienţelor constatate la drum şi la finalizarea celorlalte lucrări care sunt în afara părţii carosabile. Eu vreau - şi îmi doresc - ca acest obiectiv să fie dat în trafic în acest an. Nu m-am grăbit până când nu am avut toate informaţiile şi, când o să am inclusiv lucrările finalizate şi expertiza finalizată, o să anunţ public data la care dăm în trafic cei 21 de kilometri de pe tronsonul 3 Lugoj-Deva", a precizat Bode. De asemenea, printre obiectivele despre care şeful de la Transporturi crede că vor putea fi date în trafic anul viitor se numără: autostrăzile Ogra-Câmpia Turzii loturile 2 şi 3, Sebeş-Turda, loturile 1 şi 2 şi tronsonul Biharia-Borş. "La fel, dacă vorbim despre lucrări pe care eu cred că în anul 2020 putem să le dăm în trafic, pot să vă dau exemplu: Ogra-Câmpia Turzii lotul 2 - 17 kilometri, Sebeş-Turda, lotul 1 - 17 kilometri, Biharia-Borş - 6 km, Sebeş-Turda lotul 2 - 24 de km, Ogra - Câmpia Turzii, lotul 3 - 16 km. Sunt obiective în l..

copyright © 2024 mesagerul.ro