Mesagerul.ro

Brexit: Barnier avertizează Marea Britanie că nu va avea un acord dacă nu își respectă angajamentele

 Brexit: Barnier avertizează Marea Britanie că nu va avea un acord dacă nu își respectă angajamentele

Înaintea unei săptămâni cruciale pentru negocierile postBrexit, Michel Barnier, negociatorul șef al UE, a subliniat, într-un interviu acordat duminică ziarului britanic The Times, că „timpul se scurge”, avertizând Regatul Unit că nu va exista un acord dacă Londra nu-și va îndeplini obligațiile asumate, potrivit AFP. "Marea Britanie a făcut un pas înapoi, doi pași înapoi, trei pași înapoi de la angajamentele pe care le-a luat inițial", a spus Barnier, cu puțin timp înainte de reluarea negocierilor marți. "Ne amintim foarte bine textul pe care l-am negociat cu Boris Johnson și dorim doar ca acesta să ..

copyright © 2024 mesagerul.ro