BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Brexit Liderii europeni se reunesc la Bruxelles într-o nouă tentativă de a încheia definitv capitolul ieșirii Marii Britanii din UE, sătui de haosul de la Londra

 Brexit Liderii europeni se reunesc la Bruxelles într-o nouă tentativă de a încheia definitv capitolul ieșirii Marii Britanii din UE, sătui de haosul de la Londra

Saga Brexitu-ului, care a marcat scena politică de la Londra de mai bine de trei ani, va domina și agenda Consiliului European care se reunește joi, la Bruxelles, în condițiile în care au existat semnale că s-ar putea ajunge totuși la un ultim acord între britanici și liderii europeni. Negocieri intense au avut loc pe tot parcursul zilei de miercuri cu scopul de a ajunge la un compromis rezonabil în privința Irlandei de Nord, principalul punct sensibil al discuțiilor legate de ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, care ar trebui să se producă la 31 octombrie. Amenințarea unui ieșirii haotice, fără acord, a pus pe jar ambele tabere în cursul acesti luni, pe măsură ce termenul limită se apropie, însă aprobarea oricărui tip de înțelegere de către Parlamentul de la Londra reprezintă o provocare uriașă, așa cum s-a dovedit și cu fostul premier Theresa May. Premierul Boris Johnson nu dispune de majoritate în Parlament, astfel încât încearcă să obțină o susținere din partea conservatorilor eurosceptici și a nord-irlandezilor de la DUP (Partidul Unionist Democratic), care deține 10 parlamentari. Aceștia doresc menținerea unei uniuni puternice în interiroul Mariii Britanii. Frustrarea este cea care domină ambele tabere: Johnson vrea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană la 31 octombrie, indiferent de ce se va întâmpla, în timp ce liderii de la Bruxelles s-au săturat efectiv de întreaga poveste, notează BBC News. Uniunea Europeană a acceptat deja de două ori extinderea articolul 50 din tratatul european, respectiv o amânare a deznodământului, &ic..

copyright © 2024 mesagerul.ro