Întoarcerea camioanelor în țara de înmatriculare și odihna șoferilor - acestea sunt cele două aspecte controversate ale Pachetului de Mobilitate asupra cărora au ajuns la un acord Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul UE. Cu toate acestea, Bulgaria nu este mulțumită, iar ministrul transporturilor, Rosen Jeliazkov, a declarat că, dacă decizia devine realitate, Bulgaria o va contesta în fața Curții de Justiție a UE, potrivit Duma, citată de Rador.
Șoferii de camioane grele vor putea dormi nu mai mult de 45 de ore în cabine, iar în restul timpului, ei trebuie să stea la hotel, cheltuielile fiind achitate de angajator. În plus, șoferii trebuie să se întoarcă de oriunde s-ar afla în țara de înmatriculare a vehiculului cel puțin o dată la patru săptămâni. Camioanele vor trebui să se întoarcă în țara în care compania este înregistrată cel puțin o dată la 8 săptămâni.
Există, de asemenea, o condiţie legată de camioane și microbuze: să fie echipate cu așa-numitele tahografe inteligente pentru a contabiliza operațiunile din străinătate. Pentru camioane, termenul-limită este până în anul 2025, iar pentru microbuze - până în 2026. Bulgaria se numără printre țările care se opun întoarcerii camioanelor și odihnei şoferilor în afara cabinei.
Ministrul bulgar al transporturilor, Rosen ..