Mesagerul.ro

C.E.O., bătrâna doamnă a energeticii românești și viitorul său incert

 C.E.O., bătrâna doamnă a energeticii românești și viitorul său incert

“Compania cea mai afectată de acest cost al certificatului de carbon este Complexul Energetic Oltenia, al doilea producător de electricitate al țării, care trebuie să plătească aproximativ un certificat pentru fiecare MWh produs. Or, în cazul în care în final compania va transfera integral în prețul energiei vândute acest cost, prețurile la electricitate vor crește în toată piața.”[1] Memorandum aprobat de Guvern pentru susținerea Complexului Energetic Oltenia PACTUL VERDE Frans Timmermans – “Tranziția climatică cuprinsă în Pactul ecologic european constituie atât un imperativ etic, cât și o oportunitate economică”[2]:Trebuie să adaptăm modul în care producem și consumăm, astfel încât să ne protejăm sănătatea și bunăstarea și să asigurăm viitorul planetei pentru generațiile următoare. Nu există nicio altă soluție, deoarece nu avem o altă planetă. În ultimele decenii, în Europa, am demonstrat faptul că este posibilă întreruperea legăturii dintre emisiile de CO2 și creșterea economică. Pe termen lung, avem cu toții de câștigat de pe urma trecerii la neutralitatea climatică. În același timp și pe termen scurt, această tranziție va necesita eforturi semnificative și va presupune ajustări substanțiale din partea cetățenilor și a regiunilor care se bazează într-o mare măsură pe combustibili fosili. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană va adopta un Mecanism pentru o tranzi ț ie just ă , care va include un Fond pentru o tranzi ț ie just ă . Dorim să ne asigurăm că tranziția energetică și climatică este echitabilă și justă. În prezent, sute de mii de locuri de muncă și multe gospodării încă depind de lanțul valoric al combustibililor fosili și de procesele industriale cu o intensitate mare a carbonului, de exemplu, în industria mineritului sau în industria siderurgică. 108 dintre cele 276 de regiuni ale UE găzduiesc infrastructuri de cărbune și aproximativ 237 000 de persoane sunt angajate în activități legate de cărbune, în timp ce zeci de mii de angajați lucrează în activități de extracție a turbei și în industria șisturilor bituminoase. …vom depune toate eforturile necesare pentru a ne asigura că nicio regiune, nicio comunitate și nicio persoană nu este lăsată în urmă. Pentru a ajuta cetățenii din întreaga Europă, de la minele de cărbune din Asturia și Silezia, până la turbăriile din Midlands, dorim ca Fondul pentru o tranzi ț ie just ă s ă ofere sprijin celor care sunt î ngrijora ț i cu privire la locurile lor de munc ă ș i s ă demonstreze c ă tranzi ț ia poate oferi oportunit ăț i pentru to ț i . Prin Pactul ecologic european, Europa oferă un exemplu de urmat în tranziția către neutralitatea climatică și o nouă strategie de creștere ecologică. Avem competențele, inteligența și tehnologia necesare. Începând de astăzi, dispunem, de asemenea, de un mecanism care permite implicarea tuturor părților interesate în această tranziție justă. Trăim pe același continent și putem construi, împreună, un viitor ecologic luminos. Să ne mobilizăm și să lucrăm în această direcție. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a prezentat, în 11 decembrie 2019, Pactul Ecologic European (cunoscut și ca Green Deal), o foaie de parcurs menită, în viziunea Comisiei Europene (COM), să asigure durabilitatea economiei Uniunii, prin transformarea provocărilor legate de climă și de mediu în oportunități în toate domeniile, prin garantarea unei tranziții care să fie echitabilă pentru toți actorii impactați și favorabilă incluziunii tuturor. COM urmează să prezinte până la finele trimestrului I, 2020 și un pachet legislativ concret menit să reglementeze obiectivul general ca Europa să devină în 2050 primul continent neutru din punct de vedere climatic, respectiv: (i) un act legislativ cadru european privind clima; (ii) Strategia privind biodiversitatea pentru 2030; (iii) un nou Plan de acțiune privind strategia industrială și economia circulară și (iv) Strategia pentru o alimentație durabilă. Îndeplinirea obiectivelor Pactului ecologic european necesită investiții majore; se estimează că atingerea obiectivelor pentru anul 2030 privind clima și energia vor necesita investiții anuale suplimentare în valoare de 260 de miliarde euro. VIITORUL ENERGETICII CĂRBUNELUI ESTE PECETLUIT Miercuri, 15 ianuarie 2020, Parlamentul European a votat o rezoluție (care este un instrument al legislativului fără putere de lege, dar important ca semnal politic) prin care și-a făcut cunoscută poziția asupra Pactului Ecologic European, pe care l-a salutat, iar Planul prezentat de Ursula von der Leyen, menit să transforme Pactul în realitate, a fost considerat ambițios și menit să contribuie la reducerea deficitului de investiții. Parlamentul European își mai dorește și ca viitorul act legislativ cadru privind clima să fie chiar mai ambițios în privința obiectivului UE de reducere a emisiilor până în 2030 (55% ținta de reducere, față de nivelul de 50% propus de COM). Uniunea ar trebui să adopte aceste obiective cu mult timp înainte de conferința ONU privind schimbările climatice din noiembrie 2020. De asemenea, deputații doresc o țintă intermediară pentru 2040, pentru a se asigura că UE este pe drumul cel bun în vederea atingerii neutralității climatice în 2050. Pentru a evita relocarea emisiilor de dioxid de carbon cauzate de diferențele de ambiție climatică la nivel global, Parlamentul European solicită crearea unui mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon compatibil cu normele OMC. Europarlamentarii au atras atenț..

copyright © 2024 mesagerul.ro