Mesagerul.ro

​Caii abandonați lângă lacul Zarguzon, din Techirghiol, duși într-un adăpost din județul Constanța

 ​Caii abandonați lângă lacul Zarguzon, din Techirghiol, duși într-un adăpost din județul Constanța

Caii abandonați lângă lacul Zarguzon, din Techirghiol, au fost duși într-un adăpost din județul Constanța, a anunțat duminică seara Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică și ai Poliției orașului Techirghiol au efectuat verificări și au identificat în zonă 35 de cai, relatează Mediafax. La fața locului, s-au deplasat și reprezentanți ai DSVSA Constanța, care au evaluat starea animalelor. „În urma cercetărilor, polițiștii au luat măsura plasării acestora într-un adăpost din județul Constanța, potrivit OUG 175/2020. În cauză, continuă verificările, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a mai transmis Poliția Constanța. Purtătorul de cuvânt al DSVSA Constanța, Irina Topoleanu, a declarat, duminică, la Digi 24, că se fac controale pentru a fi găsit proprietarul cailor. „O să se facă astăzi (duminică – n.r.) controale împreună cu IPJ, iar în urma acestui control se vor lua măsurile în consecință. La fel, va fi identificat proprietarul acestor animale și, bineînțeles, va fi sancționat contravențional, precum și măsurile care vor fi luate în ceea ce privește bunăstarea acestor animale și preluarea lor din acel loc”, spune Topoleanu. Citește și: Zeci de cai, neîngrijiți și flămânzi, abandonați în Techirghiol. Aut..

copyright © 2024 mesagerul.ro