Mesagerul.ro

 Canada și blocada - De ce transportul feroviar din a doua cea mai întinsă țară a lumii a fost paralizat aproape trei săptămâni

Canada și blocada - De ce transportul feroviar din a doua cea mai întinsă țară a lumii a fost paralizat aproape trei săptămâni

Canada are a cincea cea mai întinsă rețea feroviară a lumii și în aproape toată luna februarie transportul de marfă și de călători a fost paralizat pe o bună parte din rețea din cauza protestelor împotriva unui proiect energetic. Lucrurile nu s-au rezolva
​Canada are a cincea cea mai întinsă rețea feroviară a lumii și în aproape toată luna februarie transportul de marfă și de călători a fost paralizat pe o bună parte din rețea din cauza protestelor împotriva unui proiect energetic. Lucrurile nu s-au rezolvat încă, iar companiile feroviare au trimis oameni în șomaj. Mai jos puteți citi despre legătura dintre căi ferate și resurse, despre un moment esențial din istoria Canadei și despre un prezent complicat în care echilibrul este greu de menținut. Trenurile au fost esențiale în istoria țării Acum mai bine de 130 de ani trenurile au contribuit la unirea Canadei, dar în prezent o blocadă feroviară a împărțit în mai multe tabere întinsa țară nord-americană care, cu 48.000 km de cale ferată, are a cincea cea mai întinsă rețea a lumii, după SUA, China, India și Rusia. Canada este a doua cea mai întisă țară, cu 9,98 milioane kmp, ar densitatea populației este mică, sub 5 locuitori pe kmp. Trenurile au avut un rol esențial în crearea statului canadian, fiindcă provincia British Columbia s-a alăturat confederației canadiene și cu condiția să fie legată printr-o cale ferată cu celelalte provincii. În 1885, după șase de muncă intensă, era gata prima cale ferată transcontinentală canadiană, 3.200 km de la Vancouver la Montreal. La această cale ferată au lucrat și 9.000 de chinezi, s-a lucrat și la -40 de grade Celsius, condițiile au fost dure din cauza Munților Stâncoși și a preriei (stepa nord-americană cu ierburi înalte și arbori mici). ”Până când această lucrare monumentală nu este gata, dominionul nostru nu este nimic mai mult decât o expresie geografică”, spunea premierul de atunci, John A Macdonald, care a fost pentru cinci ani înlăturat de la putere din cauza problemelor cu acest proiect faraonic. Până la urmă, în 1885 era gata linia de 3.200 km, iar la Craighellahie era bătut ultimul țăruș de aur într-o ceremonie care a lăsat și una dintre cele mai faimoase fotografii din istoria țării. Momentul istoric de la 1885 când au fost reunite cele două secțiunii ale primei căi ferate care traversa Canada de la est la vest (sursa - Wikimedia Commons) Canada avea să aibă trei linii transcontinentale până la al doilea război mondial și între 1901 și 1921 două milioane de oameni au fost atrași din Imperiul Britanic să vină să lucreze la construcția căilor ferate și cei mai mulți au rămas să locuiască în provinciile Manitoba, Alberta sau Saskatchewan. Chinezilor, japonezilor și indienilor li s-au pus piedici financiare sau birocratice, astfel că puțini dintre ei, deși au lucrat din greu la construcția căii ferate, au putut să rămână acolo. Canada și trenurile ei de azi Cum merg trenurile în Canada? Între Montreal și Toronto sunt 633 km și cele mai rapide trenuri fac cinci ore, iar de la Montreal la Ottawa (capitala) sunt 187 km și călătoria durează sub două ore. Cel mai lung traseu este Toronto - Vancouver, 4.400 km, via Winnipeg - Jasper, călătoria durând aproape 4 zile. Cea mai nordică linie pornește de la Winnipeg și ajunge la Churchill, 1.700 km în 45 de ore. Sunt și rute considerate ca fiind printre cele mai frumoase călătorii pe care le poți face în lume cu trenul. De exemplu, pe cei 950 km dintre Vancouver și Banff trenurile traversează peisaje superbe din Munții Stâncoși, inclusiv zona Lake Louise, dar și localitatea Craigellachie, locul unde în 1885 s-au unit cele două părți ale primei linii continentale canadiene. Una dintre cele mai lungi călătorii cu trenul este de la Vancouver până la Halifax, 6.300 km, cu trei trenuri ale companiei VIA Rail. Se trece prin Jasper, în munții Stâncoși, dar și prin Edmonton, Winnipeg, Toronto, Montreal și Quebec City. Cea mai mare parte a rețelei este folosită de trenurile de marfă și jumătate dintre exporturile Canadei sunt transportate pe calea ferată și, de exemplu, 80% din propan și 65% din cantitatea de soia sunt transportate pe calea ferată în provincia Quebec. Foto CN Rail Legăturile dintre trenuri și resurse sunt vechi în Canada, iar un exemplu interesant este de acum peste 130 de ani. În 1883, ]n statul Alberta, la 58 km de Medicine Hat, într-o iarnă cu temperaturi de sub -50 de grade lucrători feroviari au forat până la 340 m adâncime în căutarea apei de care aveau nevoie la locomotivele cu abur. Nu au găsit apă, dar au găsit gaz natural, iar descoperirea i-a uimit și a fost relatată cu entuziasm de cotidianul The Calgary Herald. A fost începutul unei industrii care avea să crească uimitor. Gazoductul supărării Conflictul de acum are legătură cu un gazoduct care ar urma să traverseze teritoriul unor populații autohtone (amerindieni), iar aceștia se opun acestui proiect și au susținere din multe părți ale țării. Pe 6 februarie populații indigene din mai multe părți ale Canadei au început să protesteze, blocând calea ferată în solidaritate cu autohtonii Wet'suwet'en din provincia British Columbia. Blocada cea mai consistentă a fost la Tyendinaga (Ontario), unde populațiile Mohawk au blocat calea ferată timp de 18 zile, deblocarea fiind făcută de forțele de ordine. Wet'suwet'en și Mohawks fac parte din ceea ce canadienii numesc First Nations, populațiile autohtone canadiene numite în trecut indieni sau amerindieni (termeni care sunt în prezent considerați peiorativi. Protestele sunt împotriva gazoductului de 670 km lungime Coastal GasLink, proiect lansat în 2012 cu un cost total de 6,6 dolari canadieni (4,6 miliarde dolari). Gazoductul ar trebui să permită exportul către piața asiatică a 700.000 de litri de gaz lichefiat/zi, în 2025. Dar 28% din lungimea gazoductului traversează teritoriul populației indigene Wet'suwet'en, iar opozanții nu vor conducte pe pământurile ancestrale și se tem că fauna va avea de suferit și că pământul va fi poluat. Compania TC Energy Corp, care dezvoltă Coastal GasLink, a obținut în instanță dreptul ca diverse bariere și obstacole puse de indigeni pe traseul viitorului gazoduct să fie înlăturate, iar Royal Canadian Mounted Police, jandarmeria canadiană, trebuia să intervină în teren să pună măsura în practică, dar protestele au fost de amploare și au dat drumul unei dezbateri naționale. Gazoductul ar trebui să facă legătura între câmpurile gazeifere din British Columbia și o mare uzină de lichefiere care este construită de Shell și Petronas la Kitimat. Interesant este că nu există consens în rândul populației autohtone Wet’suwet’en în ceea ce privește gazoductul propus, iar asta este și din cauză că populația are două feluri de conducători și o parte sunt acuzați că ar fi fost plătiți de autorități să susțină proiectul energetic. Statul canadian trebuie să se consulte cu comunitățile indigene când este vorba de proiecte care le traversează teritoriul, dar persistă ambiguitatea când este vorba de regulile consultărilor. Compania care construiește gazoductul a obținut acordul consiliilor de conducere de la 20 de triburi din categoria ”First Nation”, inclusiv de la Wet’suwet’en, dar nu au acordul și de la șefii ereditari de la acest trib. Luna blocadelor feroviare Populația Wet'suwet'en a protestat pe 6 februarie, iar poliția a intervenit. În aceeași zi, în provincia Ontario, populațiile Mohawk au blocat traficul feroviar la Tyendinaga, în solidaritate cu cei din British Columbia. Din cauza blocadei se întrerupe total circulația pe una dintre cele mai aglomerate magistrale ale țării, cea care leagă cele mai importante orașe: Toronto, Ottawa și Montreal. Foto CN Rail Zilele următoare protestele se înmulțesc, a fost blocat pentru un timp traficul metropolitan în Toronto și Montreal, apar blocade în mai multe locuri din țară, inclusiv în provincia Manitoba, iar companiile feroviare încearcă să obțină în justiție încetarea protestelor. Unele blocade dispar după 14 februarie, dar altele persistă. Premierul Trudeau renunță la o vizită oficială în Barbados și constituie un comitet de urgență pe subiect. Despre proiect și despre blocadă s-a discutat și în Parlament. Pe 18 februarie blocada deja dura de 12 zile, operațiunile marilor companii de transport feroviar de marfă erau paralizate în estul țării, sute de trenuri erau anulate și se vedeau efectele protestelor fiindcă multe lucruri nu au mai putut fi transportate dintr-o parte în alta a țării, trenurile de marfă fiind esențiale în Canada. Premierul Justin Trudeau se afla într-o poziție complicată deoarece, pe de-o parte i se cerea ca blocadele să fie ridicate, fiindcă economia are de suferit pentru că trenurile, mai ales cele de marfă, nu pot circula. Pe de altă parte, premierul a promis solemn că se va concentra pe reconcilierea cu populațiile indigene care au un nivel de trai mult sub media națională, o speranță medie de viață mai mică decât media Canadei și o rată a sărăciei peste medie. Foto Globe and Mail Opoziția l-a criticat pe Trudeau și unul dintre lideri a spus că este cel mai slab răspuns pe care statul canadian l-a putut da unei crize naționale. Trudeau nu voia însă ca reprimarea să fie extrem de dură, mai ales că în trecut la conflicte similare legate de energie confruntările dintre poliție și protestatari au făcut și victime. Blocada a afectat economia și, spre exemplu, fermierii din câteva zona au rămas fără propan și asociațiile au avertizat că, pur și simplu, nu au cum să mai ajungă produsele agricole spre porturi, pentru a fi apoi transportate mai departe spre diverse localități. Propanul este folosit pe scară largă pentru a încălzi grajdurile moderne de la marile ferme canadiene. Companiile feroviare au fost și ele grav afectate. Operatorul național de pasageri VIA Rail a trimis pe 17 februarie notificări către 1.000 de angajați pentru a-i trimite un timp în șomaj tehnic, din moment ce trenurile nu mai circulau, compania anunțând că 470 de trenuri au fost anulate și 100.000 de pasageri ar fi fost afectați. Și gestionarul rețelei de infrastructură, CN Rail, a fost nevoit să închidă o bună parte din rețeaua est-canadiană, iar compania de transport de marfă a trimis în șomaj tehnic 450 de oameni care au început pe 28 februarie să fie rechemați la lucru. Pe 24 februarie, după ce discuțiile cu protestatarii au eșuat, poliția a intervenit și a dizolvat blocada feroviară de la Tyendinaga, Ontario și zece oameni au fost arestați. Primul tren a trecut în seara acelei zile dar noaptea protestatarii au făcut un foc mare pe șinele de cale ferată, iar pompierii au venit și l-au stins. Pe 26 februarie, un tren de marfă al CN Rail a lovit, tot la Tyendinaga, o baricadă formată din bușteni și paleți puși de autohtoni. Și în alte locuri au existat baricade, dar nu la fel de multe ca în jurul datei de 20 februarie. Totuși, pe 25 februarie au fost blocaje în Toronto și Montreal, dar și în Ontario. Joi și vineri autoritățile canadiene s-au întâlnit cu șefii ereditari ai indigenilor pentru a discuta despre cum să rezolve problema. Blocadele feroviare au scos la suprafață multe probleme din Canada, probleme ce nu vor putea fi rezolvate rapid. Va fi greu de găsit un echilibru între necesitatea de a dezvolta proiecte în energie care să ajute economia, nevoia de a proteja mediu, dar și de a face reconciliere cu populațiile autohtone, așa-numitele First Nations. Surse: Globe and Mail, AFP, BBC, Bloomberg, Le Monde, National Post, Winnipeg Sun Grupul Grampet nu a avut influență asupra conținutului acestui material sau în alegerea subiectului

copyright © 2020 mesagerul.ro