Mesagerul.ro

Canada și blocada - De ce transportul feroviar din a doua cea mai întinsă țară a lumii a fost paralizat aproape trei săptămâni

 Canada și blocada - De ce transportul feroviar din a doua cea mai întinsă țară a lumii a fost paralizat aproape trei săptămâni

​Canada are a cincea cea mai întinsă rețea feroviară a lumii și în aproape toată luna februarie transportul de marfă și de călători a fost paralizat pe o bună parte din rețea din cauza protestelor împotriva unui proiect energetic. Lucrurile nu s-au rezolvat încă, iar companiile feroviare au trimis oameni în șomaj. Mai jos puteți citi despre legătura dintre căi ferate și resurse, despre un moment esențial din istoria Canadei și despre un prezent complicat în care echilibrul este greu de menținut. Trenurile au fost esențiale în istoria țării Acum mai bine de 130 de ani trenurile au contribuit la unirea Canadei, dar în prezent o blocadă feroviară a împărțit în mai multe tabere întinsa țară nord-americană care, cu 48.000 km de cale ferată, are a cincea cea mai întinsă rețea a lumii, după SUA, China, India și Rusia. Canada este a doua cea mai întisă țară, cu 9,98 milioane kmp, ar densitatea populației este mică, sub 5 locuitori pe kmp. Trenurile au avut un rol esențial în crearea statului canadian, fiindcă provincia British Columbia s-a alăturat confederației canadiene și cu condiția să fie legată printr-o cale ferată cu celelalte provincii. În 1885, după șase de muncă intensă, era gata prima cale ferată transcontinentală canadiană, 3.200 km de la Vancouver la Montreal. La această cale ferată au lucrat și 9.000 de chinezi, s-a lucrat și la -40 de grade Celsius, condițiile au fost dure din cauza Munților Stâncoși și a preriei (stepa nord-americană cu ierburi înalte și arbori mici). ”Până când această lucrare monumentală nu este gata, dominionul nostru nu este nimic mai mult decât o expresie geografică”, spunea premierul de atunci, John A Macdonald, care a fost pentru cinci ani înlăturat de la putere din cauza problemelor cu acest proiect faraonic. Până la urmă, în 1885 era gata linia de 3.200 km, iar la Craighellahie era bătut ultimul țăruș de aur într-o ceremonie care a lăsat și una dintre cele mai faimoase fotografii din istoria țării. Momentul istoric de la 1885 când au fost reunite cele două secțiunii ale primei căi ferate care traversa Canada de la est la vest (sursa - Wikimedia Commons) Canada avea să aibă trei linii transcontinentale până la al doilea război mondial și între 1901 și 1921 două milioane de oameni au fost atrași din Imperiul Britanic să vină să lucreze la construcția căilor ferate și cei mai mulți au rămas să locuiască în provinciile Manitoba, Alberta sau Saskatchewan. Chinezilor, japonezilor și indienilor li s-au pus piedici financiare sau birocratice, astfel că puțini dintre ei, deși au lucrat din greu la construcția căii ferate, au putut să rămână acolo. Canada și trenurile ei de azi Cum merg trenurile în Canada? Între Montreal și Toronto sunt 633 km și cele mai rapide trenuri fac cinci ore, iar de la Montreal la Ottawa (capitala) sunt 187 km și călătoria durează sub două ore. Cel mai lung traseu este Toronto - Vancouver, 4.400 km, via Winnipeg - Jasper, călătoria durând aproape 4 zile. Cea mai nordică linie pornește de la Winnipeg și ajunge la Churchill, 1.700 km în 45 de ore. Sunt și rute considerate ca fiind printre cele mai frumoase călătorii pe care le poți face în lume cu trenul. De exemplu, pe cei 950 km dintre Vancouver și Banff trenurile traversează peisaje superbe din Munții Stâncoși, inclusiv zona Lake Louise, dar și localitatea Craigellachie, locul unde în 1885 s-au unit cele două părți ale primei linii continentale canadiene. Una dintre cele mai lungi călătorii cu trenul este de la Vancouver până la Halifax, 6.300 km, cu trei trenuri ale companiei VIA Rail. Se trece prin Jasper, în munții Stâncoși, dar și prin Edmonton, Winnipeg, Toronto, Montreal și Quebec City. Cea mai mare parte a rețelei este folosită de trenurile de marfă și jumătate dintre exporturile Canadei sunt transportate pe calea ferată și, de exemplu, 80% din propan și 65% din cantitatea de soia sunt transportate pe calea ferată în provincia Quebec. Foto CN Rail Legăturile dintre trenuri și resurse sunt vechi în Canada, iar un exemplu interesant este de acum peste 130 de ani. În 1883, ]n statul Alberta, la 58 km de Medicine Hat, într-o iarnă cu temperaturi de sub -50 de grade lucrători feroviari au forat până la 340 m adâncime în căutarea apei de care aveau nevoie la locomotivele cu abur. Nu au găsit apă, dar au găsit gaz natural, iar descoperirea i-a uimit și a fost relatată cu entuziasm de cotidianul The Calgary Herald. A fost începutul unei industrii care avea să crească uimitor. Gazoductul supărării Conflictul de acum are legătură cu un gazoduct care ar urma să traverseze teritoriul unor populații autohtone (amerindieni), iar aceștia se opun acestui proiect și au susținere din multe părți ale țării. Pe 6 februarie populații indigene din mai multe părți ale Canadei au început să protesteze, blocând calea ferată în solidaritate cu autohtonii Wet'suwet'en din provincia British Columbia. Blocada cea mai consistentă a fost la Tyendinaga (Ontario), unde populațiile Mohawk au blocat calea ferată timp de 18 zile, deblocarea fiind făcută de forțele de ordine. Wet'suwet'en și Mohawks fac parte din ceea ce canadienii numesc First Nations, populațiile autohtone canadiene numite în trecut indieni sau amerindieni (termeni care sunt în prezent considerați peiorativi. Protestele sunt împotriva gazoductului de 670 km lungime Coastal GasLink, proiect lansat în 2012 cu un cost total de 6,6 dolari canadieni (4,6 miliarde dolari). Gazoductul ar trebui să permită exportul către piața asiatică a 700.000 de litri de gaz lichefiat/zi, în 2025. Dar 28% din lungimea gazoductului traversează teritoriul populației indigene Wet'suwet'en, iar opozanții nu vor conducte pe păm&..

copyright © 2024 mesagerul.ro