Mesagerul.ro

Carmen Dan, citată la DIICOT în dosarul '10 august' (surse)

 Carmen Dan, citată la DIICOT în dosarul '10 august' (surse)

Fostul ministru de Interne Carmen Dan este citată vineri la DIICOT pentru a fi audiată, în calitate de martor, în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, au declarat, pentru Agerpres surse judiciare. Procurorii DIICOT au reluat audierile în dosarul privind intervenţia în forţă a jandarmilor, miercuri fiind citat procurorul militar Bogdan Pîrlog, cel care a fost atunci în Piaţa Victoriei şi s-a sesizat în legătură cu acţiunea jandarmilor. DIICOT are în lucru un dosar preluat de la Secţia Parchetelor Militare, în care sunt cercetaţi şefii din Jandarmerie care au dirijat acţiunea de intervenţie din 10 august 2018. Este vorba de colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române; colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, dar şi secretarul de stat Dan Chirică. Procurorii militari susţineau că "mai multe acţiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifi..

copyright © 2024 mesagerul.ro