Mesagerul.ro

Cât câștigă Teodor Meleșcanu din pensie și din salariul de la Senat. Deputat USR: Căpușează statul de mai bine de 50 de ani

 Cât câștigă Teodor Meleșcanu din pensie și din salariul de la Senat. Deputat USR: Căpușează statul de mai bine de 50 de ani

Teodor Meleșcanu, în cazul căruia Curtea Constituțională a decis miercuri că a fost ales ilegal la conducerea Senatului, are o pensie de aproape 9.000 de lei pe lună, la care se adaugă un salariu lunar de 14.000 de lei de la Senat, potrivit deputatului USR Claudiu Năsui. Deputatul USR vorbește, pe Facebook, despre personaje din politică "de care se pare că pur și simplu nu putem scăpa", spunând că Teodor Meleșcanu este unul dintre acești oameni care "căpușează statul de mai bine de 50 de ani". "S-a dus unde i s-a oferit un loc cald. De la PDSR, strămoșul actualei ciume roșii, a încercat PD + PNL sub forma Alianței DA, ca apoi să se reorienteze spre PNL și, mai apoi, la ALDE. Ce au avut toate aceste partide în comun? Un loc cald pe bani buni pentru un cunoscut al sistemului. Nu doar această traiectorie îl face special pe domnul Meleșcanu, ci și pensia de aproape 9000 de lei pe care o încasează lunar, asta pe lângă salariul de la Senat de 14.000 de lei pe care CCR a hotărât ieri că îl încasează ilegal", scrie deputatul USR. El spune că "acest tip de personaje ar trebui să aibă o dată de expirare în politică mult mai scurtă de 50 de ani, iar acum este momentul să ne asigurăm că astfel de povești vor fi doar istorie, și nu regula unei alte generații de sacrificiu". Ultima declarație de avere publicată de Teodor Meleșcanu este din iunie 2019, pentru anul fiscal anterior, când era ministru de Externe. În decl..

copyright © 2024 mesagerul.ro