Mesagerul.ro

Cât de eficientă este apa oxigenată pulverizată din elicopter în lupta cu coronavirusul și în ce țări se mai utilizează / Mutu: Dacă nu s-au gândit alții la asta, e problema lor

 Cât de eficientă este apa oxigenată pulverizată din elicopter în lupta cu coronavirusul și în ce țări se mai utilizează / Mutu: Dacă nu s-au gândit alții la asta, e problema lor

Primăria Sectorului 6 a început de săptămâna trecută să stropească din elicopter cu apă oxigenată pentru a stopa răspândirea noului coronavirus. Măsura a stârnit numeroase controverse, o parte dintre cetățeni fiind de părere că sunt bani aruncați, deoarece până ajunge pe sol, aceasta își pierde proprietățile sau ajunge o cantitate mult prea mică pentru a dezinfecta obiectele cu care intră în contact. Am căutat să vedem dacă metoda este folosită și în alte țări și a dat rezultate, însă nu am găsit informații, iar primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a declarat că ideea de a folosi elicopterul pentru pulverizare îi aparține. Contactat de HotNews.ro, decanul Facultății de Chimie de la Universitatea București, prof. dr. Andrei Valentin Medvedovici, a explicat că apa oxigenată, pulverizată din elicopter, nu își pierde proprietățile atât de repede, dar este eficientă pentru purificarea aerului, în cazul în care noul coronavirus ar sta pe particulele de praf suspendate, dar nu pentru dezinfectarea suprafețelor. ”În principiu apa oxigenată se descompune la lumină și la temperatură, cu cât e mai cald, cu atât se descompune mai repede. Descompunerea nu este așa de rapidă, adică 5-10 minute rămâne apă oxigenată, ca să-și facă efectul, așa bănuiesc. O sticluță de apă oxigenată, ținută în sticlă brună, la temperatura camerei, rezistă câteva luni în farmacii. Sper că nimeni nu spune că s-a împrăștiat apă oxigenată acum și va avea efect la nivelul suprafețelor și peste două zile. Problema nu este legată în cazul de față de cât reușește să reziste apa oxigenată pe suprafața șoselei, ci efectul pe care-l are în momentul contactului cu praful care poate să conțină pe suprafața lui virusul în cauză. Trebuie să vă gândiți la efectul imediat, nu efectul pe termen lung. Virusul acesta se poate atașa pe aerosoli, pe picături foarte fine de lichid sau de praf. Ideea este că apa asta pulverizată în atmosferă generează și ea tot un aerosol și dacă vine în contact cu praful suspendat, anihilează virusul. La această pulverizare se generează stropi foarte fini, care rămân în suspensie în aer, sunt purtate de curenții aerului. La suprafețele de pe sol nu are treabă, acolo trebuie spălate străzile cu detergent, că detergentul distruge stratul lipidic de pe suprafața virusului”, a explicat pentru HotNews.ro prof. dr. Andrei Valentin Medvedovici, decanul Facultății de Chimie, de la Universitatea București. HotNews.ro a căutat să vadă dacă această metodă a fost folosită și de alte țări. Singurele informații pe care le-am găsit arătau că în China și Indonezia s-au folosit drone pentru împrăștierea unor dezinfectanți, dar măsura a fost criticată de specialiști. Citește aici. Contactat de HotNews.ro, primarul Gabriel Mutu spune că ideea de a da cu apă oxigenată din elicopter îi aparține, iar cei care sunt împotrivă să demonstreze că nu este eficientă. ”Eu încerc să fac tot ceea ce îmi stă în putință să dezinfectez spațiile publice din Sectorul 6 prin orice metodă. Eu nu am stat să văd dacă se folosește și în alte țări metoda cu elicopterul, eu m-am gândit la elicopter pentru că este folosit pentru a pulveriza pe suprafețe mari substanțe dezinfectante, inclusiv în agricultură se folosește elicopterul, și atunci am zis să vedem care ar fi soluția, la cel mai mic cost posibil pentru noi să dezinfectăm spațiul public din Sectorul 6. De aici s-a născut ideea elicopterului. Ca să înțelegeți, dezinfecția celor 1.800 de hectare pe care noi le-am acoperit într-o singură zi, în 6,5 ore de zbor, a costat 4.250..

copyright © 2024 mesagerul.ro