Mesagerul.ro

Cât de eficiente vor fi unele dintre taxele de timbru stabilite prin OUG nr. 23/2020 în atingerea scopului declarat?

 Cât de eficiente vor fi unele dintre taxele de timbru stabilite prin OUG nr. 23/2020 în atingerea scopului declarat?

​​În Monitorul Oficial din data de 12 februarie 2020 a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului (OUG) nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice. Prin intermediul acestei ordonanțe de urgență au fost operate și o serie de modificări ale Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Una dintre cele mai importante modificări se referă la cauțiunea și taxa de timbru prevăzute pentru contestarea actelor autorităților contractante și pentru căile de atac referitoare la deciziile pronunțate de CNSC sau de instanță în legătură cu aceste contestații, principala schimbare fiind eliminarea cauțiunii pentru contestațiile judiciare și instituirea unei taxe de timbru importante pentru aceste contestații. În ceea ce privește scopul modificării, acesta a fost unul declarat. Un important membru al Guvernului României declara, anterior adoptării acestui act normativ, că multe dintre contestații sunt formulate pentru a tergiversa inutil procedurile de achiziție publică, astfel încât Guvernul a gândit "o taxa de timbru pentru cei care vor sa conteste, astfel încât atunci când contești un proiect ai garanția că acolo, într-adevăr, sunt niște probleme". În realitate, singurul scop care, probabil, va fi atins, va fi acela de a direcționa către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) toate contestațiile formulate împotriva diferitelor acte din cadrul unei proceduri de achiziție publică. Astfel, dacă înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 23/2020, indiferent dacă alegeau să conteste la CNSC sau la instanță, contestatorii consemnau o cauțiune, a cărei valoare reprezenta 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de 35.000 lei, respectiv 220.000 lei, în funcție de anumite praguri valorice, în acest moment, contestatorii sunt obligați să consemneze această cauțiune doar în cazul în care aleg să formuleze contestația la CNSC. În schimb, dacă ar alege să formuleze contestația la instanță, ar trebui să achite o taxă de timbru în valoare de 2 % din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de 100.000.000 lei. Să mai notăm, pentru cei nefamiliarizați cu termenii juridici că, pe lângă diferența de cuantum maxim a cauțiunii, respectiv a taxei de timbru, între cei doi termeni există o deosebire de substanță: cauțiunea nu se plătește, ci se consemnează, adică se pune la dispoziția autorității contractante, astfel încât dacă aceasta poate demonstra că a suferit un prejudiciu în urma formulării unei contestații care a fost respinsă, să se poată îndestula cu precădere din această cauțiune; cu alte cuvinte, indiferent dacă va câștiga sau nu contestația, cauțiunea se întoarce, de cele mai multe ori, în buzunarul contestatorului;taxa de timbru se plătește, adică se achită în contul bugetului local de la sediul contestatorului; chiar și în măsura în care contestația se va dovedi întemeiată, taxa de timbru va rămâne încasată la bugetul local, iar autoritatea contractantă va fi obligată, la cererea contestatorului, să i-o plătească acestuia cu titlu de cheltuieli de judecată.Dacă imaginăm un caz practic în care autoritatea ar descalifica trei oferte, iar toți cei trei ofertanți ar formula contestație pe cale judiciară, ar achita câte 100.000.000 lei cu titlu de taxă de timbru, iar la sfârșit ar câștiga toți, autoritatea contractantă va trebui să achite taxă de timbru în valoare totală d..

copyright © 2024 mesagerul.ro