Prin apariția în reclama de la eMAG, Mihai Șora a stârnit, involuntar, o întreagă campanie împotriva sa. De la stânga (extremă) la dreapta (extremă) mulți indignați s-au apucat să-i scormonească trecutul și să dea lecții despre cum trebuia se poarte Șora în trecut, ce (nu) trebuia să facă în ultimii ani sau zilele acestea. Și l-au asociat cu personaje odioase din istoria recentă, i-au atribuit calități pe care nu le-a avut, l-au făcut responsabil moral de fapte pe care nu le-a comis. S-au rostit jumătăți de adevăr, cel mai adesea fără punerea în context, s-au inventat fapte, s-au făcut comparații nepotrivite. Un prieten m-a întrebat ieri ce cred despre acest caz, pornind de la comentariul public al unei cunoștințe comune. Am încercat să răspund pe scurt. Polemica publică în jurul lui Mihai Șora ne-a arătat că se adâncesc faliile în jurul memoriei celui de-al Doilea Război Mondial și în jurul comunismului. Interpretările istorice țin, ca toate interpretările, de altfel, de faptele existente și de valorile celui care scrie/spune, care interpretează. Cu toate reținerile unora sau altora, o interpretare contextualizată ne duce la concluzia că a lupta contra nazismului în Franța ocupată, în 1940-1944, însemna să fii de partea bună a lucrurilor acolo. Pentru că țara nu era liberă, pentru că germanii erau ocupanți, pentru că naziștii îi arestau și deseori îi împușcau pe cei care li se împotriveau, pentru că îi exterminau pe evrei. Lucrurile puteau fi diferite în alte locuri. Spre exemplu, în Polonia ocupată și de germani, și de sovietici, să fii împotriva acestora însemna să fii în ambele cazuri de partea bună a lucrurilor. Deși unii polonezi au fost comuniști în timpul războiului și i-au slujit pe sovietici, alții, dimpotrivă, au fost și contra acestora din urmă, dar și contra germanilor. Armia Krajova (Armată Internă, Armata Teritorială), principala organizație poloneză c..