​Este foarte posibil ca această campanie electorală pentru prezidențiale să se încheie fără nicio dezbatere între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Facebook-ul vuiește acum că e lașitate să refuzi să te întâlnești cu Dăncilă. Dar totuși, cât de importante sunt dezbaterile între candidați, ținând cont de mesajele transmise dinspre spațiul public în ultimele zile? Nu vrea să plictisesc cu istoria dezbaterilor de la grecii antici la pașoptiști, cert e că dezbaterile politice în formatul actual au luat avânt în Statele Unite, odată cu transformarea televizorului din bun de lux într-unul accesibil oricărui american. Probabil punctul 0 au fost cele patru dezbateri televizate, primele de genul lor, organizate între JFK și Richard Nixon pentru alegerile prezidențiale din 1960. Ele sunt creditate ca fiind motivul pentru care mult mai carismaticul Kennedy a câștigat președinția. Unul din cele mai memorabile momente din istoria dezbaterilor prezidențiale americane a avut loc la alegerile din 1984. Președintele în exercițiu, Ronald Reagan, candida pentru un al doilea mandat, având la momentul alegerilor 73 de ani. Vârsta a fost una din principalele direcții de atac împotriva sa, în special după o primă dezbatere în care a părut obosit și confuz. Însă în a doua a susținut că nu va face din vârstă un subiect de campanie, glumind că nu vrea să exploateze tinerețea și lipsa de experiență a oponentului său. Peste ani, contracandidatul lui avea să admită că a fost momentul în care și-a dat seama că a pierdut. Noi românii am preluat de peste Ocean apetitul american pentru dezbateri politice și avem propriul istoric de momente memorabile. Acel „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?” al campaniei din ‘96 e considerat de mulți ca fiind momentul de cotitură care ne-a adus primul președinte nefesenist de după Revoluție. Traian Băsescu e probabil cel mai bun politician-debater de pe plaiurile dâmbovițene, lui aparținându-i două din replicile care au intrat în lexiconul politic românesc. La dezbaterea din 2004, contra lui Adrian Năstase, deplângea blestemul poporului român „de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foști comuniști” iar la cea din 2009 i-a dat K.O.-ul lui Mircea Geoană când l-a întrebat dacă i-a plăcut aseară la domnul Vîntu. Și că tot am amintit de Traian Băsescu, mai știi dezbaterea aia marketată ca un meci de box de la alegerile pentru Primăria Capitalei din 2000? „Când un candidat pune întrebări oponentului său, el o face în numele nostru” Dată fiind istoria, pare ciudată tentativa consilierilor președintelui Iohannis, la care s-au raliat și mai-marii din PNL, de a ne convinge că nu e nevoie de nici o dezbatere. L-am întrebat pe Emil Mesaroș, arbitru internațional de dezbateri academice și președinte de onoare al AGORA Debate, de ce sunt importante dezbaterile electorale într-o democrație. „Dintr-un motiv foarte simplu: cetățeanul are de luat o decizie, iar pentru asta își dorește un contact cu candidatul. Cu cât comunicarea din campanie este mai unidirecțională (flyere, discursuri ale candidatului de la o tribună, băi de mulțime fără discuții asociate, etc.), cu atât acest contact este mai superficial. Dezbaterea cu un alt candidat este probabil cea mai bună modalitate de comunicare în ambele sensuri și de cointeresare a alegătorului. Atunci când un candidat pune întrebări oponentului său, el o face in numele nostru, al tuturor celor care urmărim dezbaterea. În lipsa posibilității ca fiecare din cele câteva milioane de alegători sa aibă o discuție individuală substanțială cu candidatul la președinție, dezbaterea electorală transmisă în direct rămâne cea mai bună aproximare a unei asemenea conversații.” L-am întrebat și cât de reală este afirmația că sunt multe state în care nu au loc dezbateri între candidați. „Țările care «dau tonul» în materie de comunicare politică au toate dezbateri electorale de acest tip: SUA, Germania, Franța, Spania, și lista poate continua. Dar nu trebuie să ne oprim doar la dezbaterile electorale de acest fel. Un alt mod de comunicare foarte popular în Occident sunt întâlnirile de tip «town hall» (sala primăriei), care au loc între candidat și alegători, și în care politicianul stă și discută, răspunzând întrebărilor și câte două-trei ore. Acestea completează peisajul dezbaterilor electorale din Europa și Statele Unite. Însă acestea nu trebuie confundate cu întâlnirile cu alegătorii de la noi, unde cineva vine și vorbește, iar restul lumii aplaudă și, dacă au noroc, dau mâna cu candidatul. Deci nu prea putem vorbi de o țară unde să nu existe deloc nici dezbateri electorale, nici întâlniri de tip «sala primăriei». Cam peste tot există modalități de a asigura accesul publicului la candidat prin anumite tipuri de dezbatere.” Cazul din Franța când Chirac a refuzat să dezbată cu Le Pen Faptul că nu vom avea o dezbatere pentru turul doi poate fi considerată o involuție a democrației? „Fără nici un fel de dezbatere va fi greu sa punem un semn de reușit în dreptul acestor alegeri. Un semnal al unei evoluții pozitive ar fi dacă am reuși să ..