Mesagerul.ro

 Ce fac elevii dacă în dimineața Evaluării Naționale și a Bacalaureatului au temperatura mai mare de 37,3 grade și nu pot intra în examen? Ce spune Avocatul Poporului

Ce fac elevii dacă în dimineața Evaluării Naționale și a Bacalaureatului au temperatura mai mare de 37,3 grade și nu pot intra în examen? Ce spune Avocatul Poporului

Una dintre controversele privind termoscanarea este legată de elevii care vor susține în iunie Evaluarea Națională și Bacalaureatul și care nu vor putea intra în sala de examen dacă temperatura lor corporală depășește 37,3 grade. "Elevii aceia, dacă vor f
Una dintre controversele privind termoscanarea este legată de elevii care vor susține în iunie Evaluarea Națională și Bacalaureatul și care nu vor putea intra în sala de examen dacă temperatura lor corporală depășește 37,3 grade. "Elevii aceia, dacă vor fi excluși, dacă nu vor fi primiți în sala de examen, strict pentru că au avut în dimineața aceea 37,4 grade, o fi normal?", a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, la Digi 24. Renate Weber a spus că este îngrijorată în legătură cu consecințele acestei măsuri a termoscanării și a limitei impuse pentru temperatură, la recomandarea OMS, de 37,3 grade. Ea a spus că o persoană poate avea febră din diverse motive și a dat ca exemplu și situația elevilor, care, dacă au o temperatură de 37,4 grade în dimineața examenelor, din cauza emoțiilor, nu vor mai fi primiți în concurs. "Elevii aceia, dacă vor fi excluși, dacă nu vor fi primiți în sala de examen, strict pentru că au avut în dimineața aceea 37,4 grade, o fi normal? Adică, din punctul acesta de vedere, eu cred că trebuie să ne gândim un pic mai bine. Consecințele, mai ales, sunt cele care mă pun pe mine pe gânduri și-mi dau o stare nu neapărat de bine”, a susținut Renate Weber. Și fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean spune că ar trebui găsită o soluție pentru elevii care dau Evaluarea Națională și Bacalaureatul. "Ar trebui ca Ministerul Învățământului și în general cei care organizează astfel de examene să găsească soluții. Poate că o soluție ar fi ca cei care sunt depistați cu temperatură în ziua aceea să fie dirijați în alte săli decât cei fără temperatură, de exemplu, dar în niciun caz nu ar trebui înlăturați de la examene, pentru că există această problemă specială anul acesta. În plus, dacă ar da la toamnă examenul, când le-ar trece febra, ar fi o problemă cu repartizarea lor în licee, pentru că locurile s-ar ocupa în liceele bune, facultățile și-ar ocupa locurile, deci ar fi o mare problemă pentru ei. Vor trebui găsite soluții, pentru că dacă acei copii se duc până la școală înseamnă că sunt apți de a da examen”, a declarat la Digi 24 Augustin Zegrean. Limita de 10 elevi în clasă a fost eliminată din măsurile pe care trebuie să le ia școlile pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat și pentru pregătirea elevilor din anii terminali, începând din 2 iunie. Actul normativ cu regulile în școli prevede că activitățile și examenele în sălile de clasă se vor desfășura prin stabilirea locurilor, astfel încât să existe o distanță între elevi sau candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 metri unul față de altul. De asemenea, nu va fi permis accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în școală, depășește 37,3°C. Elevii, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta mască de protecție pe durata activităților și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau cu săpun. De asemenea, coridoarele, cancelaria, grupurile sanitare și sălile de clasă (mobilier și pardoseală) vor fi dezinfectate regulat cu substanțe biocide, în mod obligatoriu între schimburi (dacă este cazul) și la finalizarea programului. CITEȘTE ȘI: De ce se tem elevii din clasa a XII-a pentru Bac-ul în 2020: „Dacă am temperatură în ziua examenului ce fac?”

copyright © 2020 mesagerul.ro