Mesagerul.ro

Ce nu s-a văzut la TV. Cum am trăit în sediul PNL victoria zdrobitoare a lui Iohannis în fața lui Dăncilă

 Ce nu s-a văzut la TV. Cum am trăit în sediul PNL victoria zdrobitoare a lui Iohannis în fața lui Dăncilă

​După un ciclu electoral teribil de plictisitor, Iohannis a obținut cea mai categorică victorie prezidențială de la Iliescu încoace. N-a tranșat lucrurile din primul tur, cum reușea liderul social-democrat în 1990, dar l-a încheiat pe al doilea cu un zdrobitor 66,5% (date exit poll-uri). O victorie relativ așteptată, însă la un scor pe care nu mulți îndrăzneau să-l viseze. Eu am trăit victoria asta chiar în sediul PNL-ului, pe Modrogan numărul 1. Iată cum s-au desfășurat ostilitățile. Lapoviță și celofan Ajung la sediu pe la 5 după-amiază, acompaniat de o ploaie măruntă, dar hotărâtă. În fața casei boierești ce servește drept bârlog central al liberalismului românesc, tronează o scenă albastră protejată de umezeală cu celofan, iar curtea e populată de câțiva jurnaliști și cameramani veniți să-și regleze sculele din timp. Lângă podiumul pe care e așteptat să urce Iohannis la comunicarea primelor rezultate, a fost montat un ecran imens care proiectează clipuri electorale în buclă. E completat de niște boxe din care bubuie non-stop muzică motivațională, zici că Iohannis e cel puțin Superman, iar PSD un soi de Lex Luthor după un sejur nu tocmai plăcut în Vaslui. Clipurile proiectate pe ecran rulează imagini cu nenumăratele victorii ale lui Iohannis. Se insistă foarte mult pe moțiunea de cenzură ce a detronat-o pe Viorica Dăncilă în urmă cu o lună, dar și pe vestita coborâre a lui Iohannis printre protestatarii din Piața Victoriei. Da, aia cu geaca roșie. Nu-s ignorate nici întâlnirile președintelui cu diverși lideri străini, cu accent pe cele două cu Trump, în care România și-a reluat angajamentul de a aloca 2% din buget armatei. Mici și murături Sunt scos din transa electorală de o dubă ce apare de nicăieri. Oprește fix între camere și scenă, iar dinspre cameramani și jurnaliști se aud strigăte de protest. Un domn trupeș ce coboară din mașină îi calmează rapid cu un accent aproape basarabean: „două minute, că pentru voi e mâncarea, nu pentru noi”. Se deschid ușile dubei și începe să se reverse belșug: platouri cu de toate, de la aperitive la desert, pe care le preiau rapid niște domni dichisiți. Se deschide și ușa pasagerului din dreapta, pe al cărui scaun sunt îngrămădite zeci de baxuri cu apă minerală și sacoșe cu pâine. Deodată, pe la șase și ceva seara, de undeva se teleportează și Marian Moroșanu (cunoscut drept „Ceaușescu”), vestitul protestatar insultat și apoi momit (fără succes) de Pandele cu funcții publice în PMB. A venit cu un buchet de flori pe care scrie „Am câștigat noi «ăștia»”. Intră-n sediu și e tratat ca o vedetă. Îl întreb dacă-i membru PNL, răspunde cu un „Nu” vehement, pretinde că n-are legătură cu niciun partid politic și promite că va fi critic cu toți, inclusiv cu Orban, dacă va fi cazul. Dintr-un buzunar ascuns al gecii sau din ghiozdan scoate și o șampanie de copii Robby Bubble. Cică a adus și o colivă, pe care o va mânca în memoria lui Dăncilă. Super caterincă, probabil e poreclit „Comediantul” în grupul său de prieteni. Mâncarea adusă de duba de mai devreme e devorată încet dar sigur de politicienii și gazetarii din interiorul clădirii. Micii și murăturile par vedetele serii. Mă uit în jur și observ un pattern vestimentar printre politicienii liberali prezenți la sindrofie: aproape toți poartă un flanel albastru sau de altă culoare peste cămașă. Probabil își închipuie că au cel puțin prestanța unui conservator britanic sau republican american. O fi plecat Mihail Neamțu din partid, dar moștenirea sa vestimentar-ideologică pare încă vie. Platouri de optimism Ludovic Orban a pariat pe un scor de 69,5% în favoarea lui Iohannis Pe la șapte fără ceva seara, își face intrarea și formidabilul Rareș Bogdan. Pe un ton încrezător, îi înștiințează pe jurnaliști că PSD sigur nu prinde 40%, că e rupere în Diaspora. Peste doar câteva ore, se va dovedi că are dreptate. Între timp, lobby-ul sediului devine tot mai aglomerat. Jurnaliștii se agită de colo-colo să mai prindă o inform..

copyright © 2024 mesagerul.ro