Mesagerul.ro

Ce pot învăța companiile dominante/ deținătoare de infrastructuri esențiale și autoritățile locale din sancțiunea impusă recent de Consiliul Concurenței Netcity


Decizia recent anunțată de Consiliul Concurenței ("CC") de a amenda Netcity Telecom ("Netcity") pentru abuz de poziție dominantă se înscrie în politica strictă a autorității față de companiile dominante, deținătoare de infrastructuri esențiale. De-a lungul timpului, CC a investigat și sancționat cazuri de poziție dominantă legate de accesul la infrastructuri/ rețele esențiale în domeniul comunicațiilor mobile, distribuției de gaze, infrastructuri portuare, feroviare și aeroportuare. În cazul Netcity, CC a reținut că regulile de concurență au fost încălcate nu doar de către companie, ci și de către administrația Municipiului București, prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București. În opinia CC, deși ar fi trebuit să acționeze în procesul de reglementare a condițiilor de acces la infrastructura Netcity, administrația locală a rămas în pasivitate, favorizând astfel continuarea abuzului de poziție dominantă al Netcity. Având în vedere atenția acordată de către autoritatea de concurență acestui subiect, e recomandabil pentru companiile deținătoare de infrastructuri esențiale care dețin o poziție dominantă de piață, dar și pentru autoritățile locale care au un rol/interes în proiectele derulate de astfel de companii să își analizeze situația din punct de vedere al conformării cu legislația de concurență. Când pot intra astfel de proiecte în vizorul autorității de concurență? Regulile de concurență sunt stricte în ceea ce privește acțiunile unei companii dominante. Spre deosebire de companiile active pe o piață concurențială, companiile dominante au obligația de a-și planifica modelul de afaceri cu atenție, astfel încât să nu distorsioneze piețele pe care acționează. În cazul infrastructurilor „esențiale” (fie că vorbim de soluții tehnice de amplasare a infrastructurii de comunicații - de tip Netcity, sau de infrastructuri de transport/ distribuție energie, gaze sau transport feroviar), o astfel de obligație presupune acordarea accesului la infrastructură în condiții tehnice și comerciale transparente, nediscriminatorii și rezonabile, fundamentate pe costuri. Această cerință este vitală pentru a elimina posibilele efecte de discriminare între utilizatorii infrastructurii sau, în anumite cazuri, de exploatare a acestora. În cele din urmă, astfel de reguli au rolul de a proteja consumatorul final și de a-i asigura acestuia opțiuni suficiente și prețuri echitabile. Prin urmare, ori de câte ori modelul de afaceri al unei companii deținătoare de infrastructuri esențiale va ridica probleme de acces nerezonabil sau discriminatoriu, ne putem afla într-un scenariu de potențial abuz de poziție dominantă.De cele mai multe ori, astfel de probleme țin de structurarea ofertei tarifare, de pildă prin dimensionarea unor discount-uri sau prețuri ce discriminează între clienții mari și cei mici. În mod similar, impunerea unor cantități sau a unor durate minime sunt susceptibile de a intra în atenția CC, întrucât ar putea exploata starea de dependență a clienților și impune acestora servicii suplimentare care nu le sunt necesare. Ce anume poate sancționa CC? Ca prim pas, CC poate stabili, de exemplu urmare a unei anchete sectoriale, că nu există alternative viabile pentru serviciile oferite de o companie deținătoare de infrastructuri esențiale în aria geografică în ca..

copyright © 2024 mesagerul.ro