Mesagerul.ro

Cele două soluții pentru a evita înghețarea anului școlar și universitar/ Specialiștii în științele educației: Finalizarea acestui an școlar și universitar este posibilă

 Cele două soluții pentru a evita înghețarea anului școlar și universitar/ Specialiștii în științele educației: Finalizarea acestui an școlar și universitar este posibilă

​Revizuirea rapidă a programelor și tematicilor pentru examenele de finalizare a studiilor și identificarea unor modalități flexibile evaluare de parcurs și de examinare finală sunt două măsuri pe care Ministerul Educației trebuie să le ia astfel încât elevii din anii terminali să încheie anul școlar, arată specialiștii în științele educației de la Universitatea din București, care au evaluat scenariile publice aflate în dezbatere în România cu privire la evoluția anului școlar și universitar. Cercetătorii au analizat și opțiunile propuse în alte sisteme de educație din lume, aflate în același tip de dificultate. ”Noi ne aflăm acum în situația de închidere a școlilor și a universităților pentru tot ce înseamnă instruire directă, față în față, în paralel cu tentativa de a continua studiile în mediul online. Tocmai această migrație în online, tocmai digitalizarea forțată care, în mod evident, se face cu ”viteze diferite” de la o comunitate la alta, de la o școală/ universitate la alta, de la un profesor/ elev la altul, a condus la dezbateri ample și la aducerea în discuție a opțiunii de a îngheța anul școlar/ universitar. Această opțiune a fost negată public de Ministerului Educației și Cercetării. Considerăm însă necesară configurarea până la capăt a unui scenariu post-criză, care să fie realist, fezabil și echitabil pentru toți, aducând în plus stabilitatea familială și socio-economică despre care vorbeam”, arată cercetătorii în analiza lor În privința învățământului preuniversitar, al doilea semestru a început la 13 ianuarie, iar finalul oficial este prevăzut pentru 12 iunie pentru toate clasele, cu excepția celor de final de ciclu: clasa a VIII-a termină școala pe 5 iunie, iar ultima clasă de liceu finalizează pe 29 mai. Școlile s-au închis la data de 11 martie 2020. ”Dacă facem niște calcule simple, luând în considerare cele mai bine de două săptămâni de vacanță de Paște (4-21 aprilie) și zilele libere de 1 mai și 1 iunie, practic, în termeni absoluți, clasa a VIII-a ar avea un an școlar în condiții clasice, cu interacțiune directă, mai scurt cu aproximativ 2 luni, iar clasele finale de liceu cu aproximativ 1 lună și trei săptămâni. Toate celelalte clase ar avea o întrerupere a învățării clasice de două luni și o săptămână. Aceste perioade înseamnă undeva între 2% și 5% din întregul ciclu de studii. Nu este puțin, dar nici nu este foarte mult, mai ales că multe activități sunt compensate în sistem online. Desigur, Ministerul Educației trebuie să facă eforturi semnificative pentru a asigura elevilor din grupurile dezavantajate contactul cu școala și o formă de învățare care să nu adâncească și mai mult, în această perioadă, decalajele și inechitățile existente”, susțin cercetătorii de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Specialiștii în științele educației susțin că anii terminali pot și trebuie să încheie semestrul, anul școlar/ universitar și ciclul de studii într-un interval cât mai rezonabil, în acest an calendaristic. Pentru a se putea realiza acest lucru sunt necesare cel puțin două măsuri: revizuirea rapidă a programelor și a tematicilor pentru examenele de finalizare a studiilor Acestea să nu cuprindă materia care trebuia parcursă după data de 11 martie 2020. Nu este rezonabil să anulezi ani de zile de studiu ai unui ciclu de educație, pentru mai puțin de două luni, sau cât va fi nevoie ca școlile să facă educație online. Competențele și conținuturile care erau planificate pentru această perioadă vor fi scoase din programele de examen și pot fi parcurse prin învățare online, acolo unde este posibil, dar vor fi reluate și consolidate în anul imediat următor de studiu. Acesta ar putea, eventual, să înceapă mai devreme, exact cu abordarea acestei părți a materiei;identificarea unor modalități flexibile evaluare de parcurs și de examinare finală Universităților trebuie să li se dea autonomie și posibilitatea de a or..

copyright © 2024 mesagerul.ro