BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

 CEO-ul companiei Ryanair spune că firma nu va zbura dacă va trebui să lase gol scaunul din mijloc

CEO-ul companiei Ryanair spune că firma nu va zbura dacă va trebui să lase gol scaunul din mijloc

CEO-ul companiei aeriene irlandeze Ryanair, Michael O'Leary, spune că nu va susţine zborurile dacă va trebui să lase un loc liber între pasageri ca să respecte regulile de distanţare socială, potrivit Mediafax care citează Business Insider. Și Alexand

CEO-ul companiei aeriene irlandeze Ryanair, Michael O'Leary, spune că nu va susţine zborurile dacă va trebui să lase un loc liber între pasageri ca să respecte regulile de distanţare socială, potrivit Mediafax care citează Business Insider. „Nu putem să facem bani cu o ocupare de 66%. Locul din mijloc nu generează nicio distanţare socială, aşa că e un fel de idee idioată care nu va aduce nicio realizare oricum”, a declarat Michael O`Leary, CEO-ul companiei Ryanair. Acesta a adăugat că planurile companiei de a relua zborurile vor fi ruinate de „nişte măsuri total neeficiente de distanţare socială cum este păstrarea locului din mijloc neocupat. Dacă locul din mijloc rămâne neocupat nu vom relua zborurile deloc”. O`Leary i-a comunicat Guvernului irlandez că fie va plăti pentru locul din mijloc, fie compania nu va zbura deloc. Alexandre de Juniac, şeful Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA) a declarat că operatorii aerieni vor trebui să zboare având locul din mijloc neocupat, potrivit Mediafax. Distanțarea socială va face să se încheie era zborurilor ieftine, avertizează industria aviatică Zilele călătoriilor ieftine cu avionul se vor încheia dacă pandemia de covid-19 va obliga companiile aeriene să aplice măsuri de distanțare fizică în aeronave. Alexandre de Juniac, directorul general al International Air Transport Association (IATA) a spus că dacă guvernele vor da acest ordin, o treime din locuri vor rămâne goale și companiile vor trebui să mărească prețurile biletelor cu 50% sau să dea faliment. „Dacă zbori la aceleași prețuri, vânzând bilete la același preț mediu ca înainte, pierzi sume uriașe, așa că este imposibil pentru orice companie, mai ales low cost; sau mărești prețurile cu cel puțin 50% și ești capabil să zbori cu un profit minim. Aceasta înseamnă că, dacă se impune distanțarea socială, călătoriile ieftine s-au dus”. IATA a spus că zborurile interne au scăzut cu 70% de la începutul lui ianuarie din cauza pandemiei și a avertizat că revenirea globală va fi lentă. În timp ce rutele interne se vor relua mai curând decît cele lungi, încrederea scăzută a consumatorilor în contextul temerilor de recesiune va fi nefavorabilă unei reveniri rapide, a spus Brian Pearce, economistul-șef al IATA. Vietnamul intenționează să reia toate zborurile interne începând de joi. Vălean, despre cum vor fi reluate zborurile: Respectarea distanțării sociale este obligatorie Comisia Europeană va prezenta în cursul lunii viitoare o serie de reguli, printre care respectarea distanțării sociale în aeroporturi și avioane, pentru redeschiderea în siguranță a transportului aerian când carantinele impuse pentru combaterea pandemiei vor fi ridicate, a anunțat miercuri comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, potrivit Reuters. Adina Vălean a afirmat că unele reguli de respectare a distanțării sociale în aeroporturi și avioane vor trebui respectate pentru a garanta siguranța pasagerilor, adăugând că măsurile luate în considerare vor include purtarea de măști de protecție și dezinfectarea avioanelor și aeroporturilor. „Toate acestea ar trebui să facă parte din ghiduri și probabil vom prezenta strategia la care lucrăm pe la jumătatea lunii mai”, a anunțat comisarul european pe Twitter. Companiile aeriene au avertizat că măsurile de încetinire a răspândirii pandemiei ar putea afecta profitabilitatea sectorului cu mult după ridicarea restricțiilor.

copyright © 2020 mesagerul.ro