Mesagerul.ro

CFR pierde 30% din banii europeni pentru linia ferată Brașov- Sighișoara pentru că, la trei ani de la lansarea licitației, nu a reușit semnarea contractelor de 800 de milioane de euro

 CFR pierde 30% din banii europeni pentru linia ferată Brașov- Sighișoara pentru că, la trei ani de la lansarea licitației, nu a reușit semnarea contractelor de 800 de milioane de euro

Compania CFR Infrastructură va pierde cel puțin 30% din finanțarea europeană pentru modernizarea liniei de tren dintre Brașov și Sighișoara pentru că, la trei ani de la lansarea licitației încă nu a reușit semnarea contractelor estimate la aprox. 3 miliarde de lei, informează Radio România Actualități. Proiectul vizează două tronsoane feroviare Brașov- Apața și Cața Sighișoara cu o lungime totală de 86 de km. Pentru cele două tronsoane în discuție Comisia Europeană a acceptat totuși o amânare cu doi ani astfel încât să se asigure circa 70% din finanțarea inițială. „Cele trei loturi au fost în procedură de licitaţie lansate undeva în 2016, lotul I şi III şi în 2017, lotul II. Am ajuns în faza de contestaţie, în instanţele noastre. Am făcut un exerciţiu de fazare, am reu..

copyright © 2024 mesagerul.ro