Mesagerul.ro

Cluj: O fată de 16 ani dată dispărută și găsită după o zi, fusese bătută și abandonată pe câmp

 Cluj: O fată de 16 ani dată dispărută și găsită după o zi, fusese bătută și abandonată pe câmp

O fată de 16 ani din comuna Cojocna, care a fost dată dispărută și a fost găsită după o zi, a fost bătută și abandonată pe un câmp. Polițiștii anchetează cazul și au un cerc de suspecți. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj, Daniel Dreghiciu, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax, că fata a fost adusă sâmbătă la UPU unde a primit îngrijiri medicale și a fost transferată la Neurochirugie, în prezent fiind internată la secția de Terapie Intensivă a spitalului. „Fata a fost adusă, sâmbătă, la UPU, prezenta traumatism cranio-facial sever, stabilă din punct de vedere al respirației și circulației. Era conștientă. A fost dusă la Neurochirurgie, iar în prezent s-a întors și este internată la Terapie Intensivă la Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, sub supraveghere și monitorizare, în colaborare cu neurochirurgii. Este conștientă, ușor confuză, fără probleme respiratorii sau circulatorii, nu necesită intervenții chirurgicale”, a spus Dreghiciu. Fata, în vârstă de 16 ani, din comuna Cojocna, a fost dată dispărută după ce, vineri, a plecat la ..

copyright © 2024 mesagerul.ro