BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Colonialismul ideologic și Arhiepiscopul Gergely Kovács

 Colonialismul ideologic și Arhiepiscopul Gergely Kovács

Vaticanul a reacționat foarte dur la prezentarea raportului pe anul 2019 emis de către Ahmed Shaheed, raportorul ONU pentru libertatea de religie și credință, denunțându-l drept un atac asupra libertății religioase și încadrându-l în efortul unor state și instituții internaționale de a colonializa ideologic societățile. Colonializarea ideologică pare a fi un fenomen derulat în contra comunităților religioase și mai ales a Bisericilor istorice de vreme ce amestecă într-un mod foarte ideologic drepturile LGBTQ+ cu libertatea religioasă, trece cu vederea eforturile comunităților religioase de a stopa persecuțiile religioase în lume și prioritizează segmente ale societății civile într-un mod care nu mai ține cont de formula consacrată a democrației liberale. Negocierea, reflecția politică sau disponibilitatea la dialog etc. au lăsat locul autorității ideologice impuse prin documente internaționale emise de unelected bodies, ceea ce ridică o problemă de reconfigurare a democrației inclusiv în zona afacerilor religioase. Chiar dacă la acest moment România nu se află între țările capabile să participe la dezbaterea internațională pe subiectul libertății religioase, temă de altfel din ce în ce mai prezentă în activitățile guvernelor din țările cu democrații consacrate (doar Departamentul de Stat al SUA are un buget de aproape jumătate de miliard de dolari pentru sprijinirea libertății religioase în lume), atât Raportul ONU, cât și răspunsul Vaticanului sunt teme care ne arată dimensiunea, mizele și actorii globali ai libertății religioase. În acest context, pare că a trecut neobservată instalarea noului Arhiepiscop romano-catolic de la Alba Iulia, Gergely Kovács, un erudit teolog fidel Vaticanului. Acesta îl înlocuiește pe monseniorul György Jakubinyi cunoscut în sferele diplomației și expertizei în domeniul afacerilor religioase drept o persoană care se uita mai degrabă spre Ungaria. Arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia cuprinde ca teritoriu canonic aproape întreaga Transilvanie (cu excepția teritoriului canonic al Eparhiilor de Oradea și Satu Mare) și este populată în majoritate de credincioși de etnie maghiară, avându-și centrul spiritual la Santuarul Marian de la Șumuleu-Ciuc unde chiar Sfântul Părinte Papa Francisc a celebrat liturghia în data de 1 iunie 2019. Este, în fond, cea mai importantă dieceză catolică din țara noastră atât în ceea ce privește teritoriul canonic, numărul credincioșilor, cât și dinamica relațiilor interetnice. Văzută strict din perspectiva tensiunilor dintre români și maghiari, înlocuirea arhiepiscopului Jakubinyi cu arhiepiscopul Kovács pare a fi o mișcare prin care Sfântul Părinte încearcă să crească calitatea dialogului interrreligios și interetnic in țara noastră. Gergely Kovács nu este doar o persoană moderată, deschisă și erudită, dar are atuul de a fi format profesional, teologic și chiar uman în cei peste 20 de ani petrecuți la Vatican, din care timp de 13 ani a ocupat postul de director al Consiliului Pontifical ..

copyright © 2024 mesagerul.ro