Mesagerul.ro

Comemorarea Holocaustului - cum, 75 de ani mai târziu, un vânător de nazişti îi urmăreşte încă pe criminalii de război

 Comemorarea Holocaustului - cum, 75 de ani mai târziu, un vânător de nazişti îi urmăreşte încă pe criminalii de război

În iunie 2013, fostul ofiţer de poliţie Laszlo Csatary a fost acuzat că a contribuit la moartea a 15.000 de evrei, care au fost trimişi în 1944 în lagărul de exterminare de la Auschwitz. După cel de-al Doilea Război Mondial, Laszlo Csatary, ajuns la 98 de ani, şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă în Canada, unde a activat ca vânzător de obiecte de artă. Laszlo Csatary nu s-a confruntat niciodată cu un proces pentru crimele comise, potrivit Euronews, citat de Rador. Pe 12 august, în 2013, Laszlo Csatary a murit de pneumonie într-un spital din Budapesta, în Ungaria. Cheia pentru localizarea şi punerea sub acuzare a lui Laszlo Csatary a fost Centrul Simon Wiesenthal şi vânătorul-şef de nazişti al acestuia, Efraim Zuroff. Într-un interviu acordat Euronews înaintea Zilei de Comemorare a Holocaustului, Efraim Zuroff a vorbit despre cazul Csatary ca fiind una din frustrările activităţii sale. "Au fost doar câteva zeci împotriva cărora s-a acţionat legal. Să fiu cinstit, de fapt au fost pedepsiţi extrem de puţini, dar mă gândesc că expunerea acestora este cu mult mai dureroasă decât dacă i-am băga la închisoare", a declarat Efraim Zuroff. În ultimele patru decenii, Efraim Zuroff a urmărit personal şi a adus în faţa justiţiei zeci de foşti nazişti şi colaboratori ai naziştilor, de la ofiţeri de rang superior şi gardieni de lagăr până la comandanţi de lagăr, care au început o viaţă nouă după 1945. Mulţi dintre aceştia au minţit autorităţile din Statele Unite şi Canada pentru a se stabili în America de Nord, în timp ce alţii au rămas în Europa. În ..

copyright © 2024 mesagerul.ro