BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

 Comitet pentru situații de urgență în Mureș după ce urșii au atacat gospodării dintr-o comună, ucigând șase porci în ultimele două nopți

Comitet pentru situații de urgență în Mureș după ce urșii au atacat gospodării dintr-o comună, ucigând șase porci în ultimele două nopți

Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a convocat, miercuri, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) din comuna Răstoliţa, după ce urşii au atacat gospodăriile oamenilor în ultimele două nopţi, ucigând şase porci, cinci dintre aceştia doar în n
Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a convocat, miercuri, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) din comuna Răstoliţa, după ce urşii au atacat gospodăriile oamenilor în ultimele două nopţi, ucigând şase porci, cinci dintre aceştia doar în noaptea de marţi spre miercuri. "În ultimele zile au fost semnalată prezenţa a 15 urşi în localităţi din judeţul Mureş. Ieri noapte (luni - n.r.), ursul a intrat într-o gospodărie şi a omorât un porc, astă noapte (marţi - n.r.) a ucis 5 porci. Am convocat pentru astăzi (miercuri - n.r.) Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. Vom cere gestionarilor fondurilor de vânătoare să solicite extragerea urşilor. În acest an ne-au spus că au depus 14 solicitări şi au primit trei aprobări", a declarat miercuri, pentru Agerpres, Mircea Duşa. Gestionarii fondurilor de vânătoare susţin însă că degeaba vor depune solicitări pentru împuşcarea urşilor, deoarece, în lipsa unui ministru, nu va avea cine să aprobe extragerea animalelor şi că acestea vor deveni tot mai agresive, dat fiind faptul că trebuie să acumuleze grăsime care să le permită hibernarea pe perioada iernii. Şeful Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Mureş, Dănuţ Ştefănescu, anunţa recent că efectivele optime de urşi din judeţ ar fi undeva la 240 de capete, dar că evaluarea autorităţii de mediu din primăvară indică existenţa a 761 de animale, în timp ce fondurile de vânătoare au comunicat prezenţa a 1.286 de urşi. "La evaluarea efectivelor de urşi în primăvara anului s-a constatat că efectivele optime ar fi de 240 de urşi. Efectivele evaluate în perioada februarie-martie de autoritatea de mediu au indicat 761 de urşi, iar efectivele evaluate în luna mai, în plin sezon de vegetaţie, de către gestionarii fondurilor de vânătoare au indicat 1.286 de urşi. (...) Soluţia ar fi să se revină la cotele anuale de vânare a urşilor, fiecare fond de vânătoare să primească o cotă cum era înainte, pentru a ţine sub control numărul de urşi în funcţie de capacitatea habitatului, faţă de capacitatea pădurii de a susţine aceşti urşi", a arătat Ştefănescu. Primarul comunei Răstolița, Marius Lircă, a declarat, miercuri, coresponentului Mediafax, că localnicii nu mai știu ce să facă: „Avem foarte mari probleme, oamenii din Răstolița sunt disperați de atacurile urșilor, e durere, lumea nu mai doarme. Marți noaptea ursul a omorât un porc, l-a scos din cotețul omului, l-a dus pe vale lângă pârâu și l-a mâncat, iar în noaptea de marți spre miercuri alți doi porci după care alți trei porci. Intră în cotețe și grajduri fără probleme, au rupt un grajd nou, nici nu le pasă. Așa sunt făcute legile astea că nu e voie să îi împuști, nu este cotă, nici măcar focuri de avertisment nu e voie să tragă vânătorii. Urșilor nu le pasă de zgomote, nu se tem. În ultima lună urșii au omorât 8 porci, o vacă și mai multe oi. Am convocat, miercuri, Comitetul Local pentru situații de urgență la care va participa și prefectul Mircea Dușa, cei de la Mediu și vânătorii”,

copyright © 2020 mesagerul.ro