Mesagerul.ro

Coronavirsul în România. Cele patru scenarii luate în calcul de autorități

 Coronavirsul în România. Cele patru scenarii luate în calcul de autorități

Autoritățile au adoptat miercuri o hotărâre legată de scenariile privind evoluţia și intervenția în cazul infecţiei cu noul coronavirus în România, unde până la acest moment au fost confirmate șase cazuri de îmbolnăvire. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat că primul scenariu presupune existența a până la 25 de cazuri, iar ultimul, cel de al patrulea, presupune diagnosticarea a peste 2.000 de cazuri, el precizând că se poate ajunge și la măsuri precum închiderea școlilor. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat la finalul ședinței Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă că a fost adoptată o hotărâre legată de scenariile privind evoluţia infecţiei cu noul coronavirus şi de măsurile de răspuns necesare, cât şi de constituirea grupului de coordonare, astfel încât fluxul informaţional şi decizional să fie gestionat cât mai bine. La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a explicat că scenariul 1 sau faza 1 presupune existenţa de la 0 la 25 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, următorul - între 25 şi 100 de cazuri, apoi între 100 şi 2.000 de cazuri, iar ultimul - peste 2.000. "Suntem obligaţi să luăm în considerare aceste cazuri, nu înseamnă că vom ajunge acolo. Este o situaţie normală de a face toate pregătirile şi în aceste scenarii se au în vedere mai ales pregătirile medicale", a afirmat Arafat, într-o conferință de presă. Întrebat la ce ar trebui să ne așteptăm, e..

copyright © 2024 mesagerul.ro