BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Coronavirus: Aproape 90% dintre decese sunt în rândul pacienților cu Covid-19 ventilați artificial - Studiu SUA

 Coronavirus: Aproape 90% dintre decese sunt în rândul pacienților cu Covid-19 ventilați artificial - Studiu SUA

Președintele american, Donald Trump, a oferit echipamente de ventilație medicală Germaniei, în timpul crizei coronavirusului. Trump a declarat vineri, la o conferință de presă la Casa Albă, că Statele Unite vor trimite ventilatoare respiratorii în Mexic, Honduras și Franța. Dar și în Germania, „dacă are nevoie”. Momentul acestei neașteptate generozități se suprapune însă celui al apariției unui nou studiu medical, din SUA, cu concluzii frapante. Potrivit acestui studiu, între 1 martie și 4 aprilie au murit aproape 90% dintre pacienții Covid 19 din New York, care au fost ventilați artificial. Studiul care conduce la presupunerea că utilizarea ventilatoarelor în pandemia Corona este dăunătoare, și nu utilă, a fost publicat, la 22 aprilie, în revista de specialitate „Journal of the American Medical Association”, și a acumulat, până la ora de față, aproape un sfert de milion de vizualizări. Titlul articolului este „Prezentarea de caracteristici, comorbidități și rezultate la 5.700 de pacienți spitalizați cu Covid-19 în aria orașului New York” (Presenting Characteristics, Comorbidities, and Outcomes Among 5700 Patients Hospitalized With COVID-19 în the New York City Area). Au fost analizate date din 12 spitale din Northwell Health, cel mai mare district de sănătate din New York. Rata de deces a fost de 97,2 % la persoanele peste 65 de ani și 76,4 % la cei între 18 și 65 de ani. Concluziile au fost preluate și în presa internațională, inițial în Newsweek. Studiul este „primul studiu mare din SUA, pe pacienți pozitivi Covid-19”, spune publicația citată. Se afirmă în studiu: „Ratele mortalității pentru cei care au primit ventilație mecanică din grupele de vârstă 18-65 de ani și mai mari de 65 de ani au fost de 76,4% și, respectiv, de 97,2%. Ratele de mortalitate la cei de la 18 la 65 de ani și cei trecuți de 65 de ani care nu au primit ventilație mecanică au fost de 19,8% și, respectiv, de 26,6%. Nu au fost înregistrate decese la grupa de vârstă mai mică de 18 ani”. Ventilat sau nu, aceasta-i întrebarea De la publicarea articolului și diseminarea lui în presă americană și germană, se ridică întrebarea dacă ventilarea artificială a pacienților cu Covid-19 are rezultatul scontat. Cifrele din Marea Britanie și New York sugerează că multe persoane ar fi murit din cauza ventilației artificiale intensive. Primele avertismente au venit din Italia, unde majoritatea pacienților ventilați au murit. Cifrele din Marea Britanie și statul american New York sunt, de asemenea, alarmante. Marea Britanie a spus că 60% dintre pacienții puși la ventilatoare respiratorii au murit. Guvernatorul orașului New York, Andrew Cuomo, s-a referit la un procent de 80% mortalitate, la pacienții intubați și ventilați artificial. Mulți dintre cei decedați și identificați că purtători de coronavirus au fost tratați în secția de terapie intensivă timp de una până la două săptămâni, unii fiind transpuși în comă artificială, ceea ce a determinat o scădere semnificativă a activității lor respiratorii. În acest timp, guvernele din întreaga lume se străduiesc să procure cât mai multe ventilatoare medicale, pentru a salva pacienții care suferă de coronavirus. Dar o dezbatere a izbucnit în rândul medicilor, cu privire la momentul în care respira..

copyright © 2024 mesagerul.ro