Mesagerul.ro

 Coronavirus: Cel puțin 6.500 de morți în Franța, unde au început să fie raportate datele din azilurile pentru bătrâni

Coronavirus: Cel puțin 6.500 de morți în Franța, unde au început să fie raportate datele din azilurile pentru bătrâni

Epidemia de coronavirus a ucis în Franța peste 6.500 de persoane, dintre care 5.091 au murit la spital și cel puțin 1.416 în azilurile de bătrâni și alte instituții medico-sociale, potrivit bilanțului oficial anunțat vineri, scrie AFP.
Epidemia de coronavirus a ucis în Franța peste 6.500 de persoane, dintre care 5.091 au murit la spital și cel puțin 1.416 în azilurile de bătrâni și alte instituții medico-sociale, potrivit bilanțului oficial anunțat vineri, scrie AFP. În cursul ultimelor 24 de ore, au fost înregistrate în spitale încă 588 de decese, a declarat directorul general pentru Sănătate Jérôme Salomon. Bilanțul general, cu cifrele incomplete provenind de la circa 3.000 de aziluri și alte instituții, este de 6.507 morți. În urmă cu o zi, numărul deceselor era de 5.387. "66% dintre Ehpad (instituții pentru găzduirea persoanelor vârstnice dependente) și 34% dintre celelalte instituții medico-sociale" au "semnalat episoade confirmate sau suspecte pentru unul sau mai multe cazuri" de Covid 19, a precizat Salomon. Primele bilanțuri legate de aceste aziluri pentru bătrâni nu au început să fie publicate decât joi, în condițiile în care numeroși martori au denunțat o situație foarte gravă. În total în Franța sunt internate 27.432 de oameni (+1.186 în 24 de ore) dintre care 6.662 la reanimare, respectiv cu 263 mai mulți decât joi, o creștere care încetinește însă de luni. În total au fost confirmate 64.338 de cazuri, dar Franța are o politică de testare foarte restrictivă, în special din cauza lipsei de echipamente.

copyright © 2020 mesagerul.ro