Mesagerul.ro

Coronavirus în România: Aproape 12.000 de îmbolnăviri și 693 de decese / Scenariile luate în calcul de autorități după 15 mai

 Coronavirus în România: Aproape 12.000 de îmbolnăviri și 693 de decese / Scenariile luate în calcul de autorități după 15 mai

Numărul cazurilor de coronavirus din România se apropie de 12.000, în timp ce bilanțul deceselor a ajuns la 693, conform raportărilor de miercuri. Autorităţile iau în calcul patru scenarii după 15 mai, când expieră decretul privind starea de urgență. Ministrul de Interne, Marcel Vela, spune că varianta finală depinde de cum vor fi respectate restricțiile în următoarea perioadă și avertizează că "dacă facem grătare și întindem chefurile, s-ar putea ca din 15 mai să nu avem atâtea măsuri relaxate". ​ LIVE evoluția situației generate de coronavirus în România: Până în 29 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.978 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 362 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI erau internați 247 de pacienți. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.569 au fost declarate vindecate și externate. Până miercuri, la nivel național fuseseră prelucrate 166.993 de teste. Raportarea indică un număr record de teste făcute în 24 de ore - 16.684. Autorităţile evaluează toate posibilităţile după data de 15 mai, fiind patru variante: prelungirea stării de urgenţă, instituirea stării de alertă, emiterea ordinului privitor la epidemie cu risc major ..

copyright © 2024 mesagerul.ro