Mesagerul.ro

 Coronavirus: Iohannins anunță că va face prin videoconferință consultările cu partidele pentru desemnarea premierului

Coronavirus: Iohannins anunță că va face prin videoconferință consultările cu partidele pentru desemnarea premierului

Președintele Klaus Iohannis a decis să facă prin sistem de teleconferință consultările cu partidele parlamentare pentru desemnarea candidatului pentru funcția de premier, a anunțat Administrația Prezidențială. Decizia a fost luată după ce un senator
Președintele Klaus Iohannis a decis să facă prin sistem de teleconferință consultările cu partidele parlamentare pentru desemnarea candidatului pentru funcția de premier, a anunțat Administrația Prezidențială. Decizia a fost luată după ce un senator PNL care a intrat în coontact cu toată conducerea PNL a fost confirmat cu coronavirus. "Având în vedere situația actuală, președintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis să facă consultările cu partidele parlamentare, în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru, prin sistem de teleconferință", a anunțat Administrația Prezidențială. Consultările de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier, după ce Florin Cîțu și-a depus joi mandatul de premier desemnat, vor avea loc vineri, după următorul program:Ora 13:00 - Partidul Național Liberal (PNL);Ora 13:30 – Partidul Social Democrat (PSD);Ora 14:00 – Uniunea Salvați România (USR);Ora 14:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);Ora 15:00 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);Ora 15:30 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);Ora 16:00 – Grupul parlamentar Pro Europa;Ora 16:30 – Grupul parlamentar al minorităților naționale.Toată conducerea PNL se izolează la domiciliu după ce un senator liberal a fost diagnosticat cu COVID-19. Ludovic Orban a anunțat că el se va izola 14 zile la Vila Lac 1 și că l-a informat și pe președintele Iohannis. De asemenea, el a anunțat că toți miniștrii vor fi testați pentru coronavirus, se vor izola în cabinete și vor evita contactul direct cu alte persoane.

copyright © 2020 mesagerul.ro