Mesagerul.ro

Costul “petrecerii" este mai mare în România decât în alte țări din regiune. Iată cu cât și de ce. Cum vede situația un oficial BNR

 Costul “petrecerii este mai mare în România decât în alte țări din regiune. Iată cu cât și de ce. Cum vede situația un oficial BNR

​Un prieten de-al nostru adoră să facă petreceri. Organizează una pe lună. De obicei le dă acasă. Vine lumea și consumă snack-uri, băuturi răcoritoare etc. Totul este bine și frumos. Din când în când vine și împrumută bani de la noi pentru a cumpăra produsele ce urmează a fi consumate. Îi spunem să ne dea înapoi cu o dobândă de 3% pe an. Lună de lună cere mai mult, iar noi ne gândim că în loc să investească banii într-un laptop nou pe care să își desfășoare munca, preferă să continue distracția. Așadar, pentru că își consumă banii cu această „activitate” i-am crescut dobânda. Prietenul acesta este statul român, iar în situația asta “noi” suntem investitorii. Exemplul de mai sus este extrem de simplist (nu am intrat în detalii legate de gradul de finanțare, de rambursările datoriilor ce ajung la scadență, deficite etc. pentru că despre aceste lucruri am tot scris). Ceea ce e mai sus reprezintă doar ideea de înțelegere a principiului. Iată un grafic care arată cum a crescut costul de finanțare al statului comparativ cu alte țări din regiune Sursa: Consiliul fiscal Acest grafic a fost prezentat într-o conferință de Daniel Dăianu, președintele Consiliului fiscal. Astfel, declara că nu trebuie tot facem comparații cu cât a fost costul împrumutului săptămâna asta versus săptămâna trecută. „Nu asta contează. Uitați și dvs. diferența dintre polonezi, unguri și cehi. Uitați diferența. Noi ne împrumutăm dublu în moneda locală pentru că aici se văd tensiunile de pe piața valutară și presiunile pe buget”, a spus el. Cum interpretează un oficial BNR acest grafic HotNews.ro stat de vorbă cu Cristian Popa, membru în consiliul de administrație la BNR, care a arătat că acea creștere a costului de la finalul anului 2017 este rezultatul dezechilibrelor macroeconomice: deficit bugetar și deficit al contului curent. „Cam atunci începeau să crească deficitele (în trimestrul 4 din 2017 n.r.). De asemenea, vorbim de faptul că la mijlocul perioadei (T1, T2 2019) avem celebra OUG 114 care a creat incertitudine. Am putea spune că i-a speriat pe investitori și că a făcut mediul mult mai puțin predictibil”, spune el. Din punctul său de vedere, acea OUG a fost un factor foarte important pentru piețe. „Taxa bancară a împins curba de randamente în sus, unele bănci ar fi putut sucumba taxei, România devenise foarte puțin predictibila, peste noapte, la propriu”, a explicat el. Cazul Bulgariei e diferit pentru că ei au Consiliu monetar. Ei au o politică monetară care e aproape aceeași cu cea Europeană, iar cursul lor fata de euro este fix. De aceea randamentele sunt foarte mici, pentru că și în Europa sunt mici, chiar negative. „Cu Polonia și Cehia sunt comparațiile cele mai corecte, iar acolo vorbim de deficit..

copyright © 2024 mesagerul.ro