Mesagerul.ro

 Cristian Păun ASE): Reacțiile sindicaliștilor pe sistemul de pensii nu fac decât să ne țină legați de glie. 6 motive pentru care Pilonul 1 este nesustenabil și 10 măsuri pentru a nu risca falimentul național

Cristian Păun ASE): Reacțiile sindicaliștilor pe sistemul de pensii nu fac decât să ne țină legați de glie. 6 motive pentru care Pilonul 1 este nesustenabil și 10 măsuri pentru a nu risca falimentul național

Blocul Național Sindical greșește când arată că nu este de acord cu majorarea contribuțiilor la Pilonul 2 de pensii, reiese din declarațiile lui Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice (
Blocul Național Sindical greșește când arată că nu este de acord cu majorarea contribuțiilor la Pilonul 2 de pensii, reiese din declarațiile lui Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice (ASE) și consilier onorific al premierului Ludovic Orban. Potrivit acestuia, Pilonul 1 este tot mai nesustenabil. De asemenea, el a dat și 10 măsuri care ar trebui aplicate de urgență pentru a "nu risca falimentul național". Motivele pentru care este nesustenabil, potrivit acestuia, sunt: 1. natalitatea în scădere 2. speranța de viață în creștere, 3. emigrația, 4. pensiile speciale (inclusiv ocupaționale) care nu au contributivitate în spate, 5. pensiile sociale (pensia minimă) care nici ele nu au contributivitate în spate, 6. piramida pe vârste care va schimba radical raportul între salariați și pensionar (astăzi de 1 la 1) în maxim 10 ani. "Pilonul 1 de pensii este complet diferit de Pilonul 2 / 3 de pensii. Ultimele două sunt sisteme de pensii cu acumulare. Adică, contribuabilul trimite bani către pensia sa doar în cazul Pilonului 2 și 3. În cazul Pilonului 1 de pensii, contribuabilul trimite bani către pensia celor aflați la pensie acum. Se produce o presiune temporară asupra sistemului public de pensii care poate fi asumată prin buget. Dar această presiune va depresuriza în viitor bugetul de pensii aferent Pilonului 1 care este tot mai nesustenabil (din motivele enumerate mai sus n.r.)", a spus Păun, pentru HotNews.ro. Potrivit acestuia, presiunea pe sistemul public de pensii Pilon 1 este enormă și în creștere. Care este soluția "Singura soluție este să gândim un sistem mixt de pensii și să creștem contribuția la sistemul bazat pe acumulare gradual așa cum este în multe țări civilizate în momentul de față (în țările nordice jumătate din contribuția la pensie merge către Pilonul 2, echivalentul a circa 12%, de 3-4 ori mai mult ca la noi)", a explicat profesorul. El consideră că este obligatorie o migrație, în pași mici, a contribuțiilor de la Pilonul 1 la Pilonul 2. "E obligatorie această migrație dacă dorim să intrăm în rândul țărilor civilizate. Și dacă dorim să încetăm să mai vindem iluzii mai ales tinerilor care intră astăzi în rândul populației active. Calcule simple se pot face și ele arată că muncim 45 de ani pentru a cotiza la un sistem public de pensii cu o sumă de bani ce este apoi dijmuită semnificativ de stat când vine vorba să ne dea o pensie decentă (primim, în final, cam 1/3 din banii pe care îi transferăm către stat pentru a plăti pensiile altora; procentul scăzând de la an la an)", a explicat Păun. De asemenea, consideră că aceste reacții ale sindicaliștilor nu fac decât să ne țină legați de glie, de statul prezentat ca singurul salvator al bunăstării noastre. "Dependența de stat servește de minune politicienilor, mulți dintre ei aflați și printre cei de la vârful acestor sindicate. Deci, nu e de mirare această lamentare penibilă și în răspăr cu logica elementară", afirmă Cristian Păun. Cum crede că trebuie reformat sistemul: 10 măsuri El a dat câteva măsuri trebuie aplicate de urgență, "altfel riscăm falimentul național la nivel de buget (vom ajunge să dăm toți banii din taxe pe pensii)": 1. Renunțarea la prevederile din noua lege a pensiilor care prevede creșteri de pensii fantasmagorice dar și modificări nesustenabile pe modul de calcul / recalcul al pensiilor (inclusiv cele sociale); 2. Toți contribuabilii să treacă pe sisteme contributive (cei cu pensii speciale, cei cu pensii ocupaționale); 3. Scoaterea pensiilor sociale din sistemul public de pensii și trecerea veniturilor acestor persoane pe asistența socială clasică decontată direct din bugetul de stat și nu din fondul public de pensii pentru care cotizăm cu toții sperând să primim o pensie în viitor; 4. Eliminarea pensiilor speciale pentru politicieni; 5. Creșterea graduală a contribuției la Pilonul 2 de pensii cu fiecare nouă generație de tineri care intră în rândul populației active; 6. Deduceri mai mari pentru contribuția la Pilonul 3; 7. Deduceri fiscale pentru un procent din venitul salarial brut repartizat ca ”pensie” către rudele din familia extinsă (părinți, bunici etc.); 8. Renunțarea la restricțiile aplicate celor care administrează aceste fonduri de pensii și, de ce nu, chiar introducerea de facilități fiscale celor din această industrie (impozitarea lor înseamnă diminuarea pensiei noastre); 9. Revizuirea restricțiilor cu privire la plasamentele pe care le pot face cei care administrează fondurile din Pilonul 2; 10. Întărirea supravegherii activității administratorilor fondurilor private de pensii (inclusiv prin introducerea în sistemul de supraveghere a reprezentanților celor care beneficiază de aceste fonduri). Ce spunea, printre altele Blocul Național Sindical și ce spune Cristian Păun Ce a întrebat BNS spre finalul comunicatului: "Ne întrebăm de ce ministrul Finanțelor propune public o măsura generatoare de deficit, prin transferarea unor resurse publice în administrarea unor entități private, pentru ca ulterior să împrumute aceste resurse pentru finanțarea deficitului? La 30.11.2019 peste 60% din activele fondurilor de pensii din pilonul 2 erau investite în titluri de stat. Ne întrebăm când spune Guvernul adevărul, atunci când declară că e responsabil pentru încadrarea în ținta de deficit al bugetului public, când declară că va opera creșterea pensiilor de la 01.09.2020 sau când spune ca dublează cota de contribuție transferată la pilonul 2 de pensii?" Ce spune Cristian Păun: "Nu este nicio problemă. Condiționalitatea ca fondurile de pensii tip Pilon 2 să investească majoritatea banilor acumulați acolo vine tot de la stat. Dacă tot au problemă cu asta cei de la sindicate pot opta pentru schimbarea legii. Să nu mai fie astfel de restricții pe Pilon 2 și să ridicăm nivelul de risc al plasamentelor ce se pot face de către administratorii privați din aceste fonduri acumulate acolo pentru pensia noastră viitoare. De ce nu? Este, părerea mea, cel puțin stupid să te lamentezi că randamentele sunt mici sau că administratorii privați de astfel de fonduri de pensii duc banii către titluri de stat cu precădere (care au randamente mici dar sigure) știind de la bun început că legea nu le dă voie să facă astfel cu banii noștri. E, cel puțin, o manipulare a opiniei publice mai puțin educată în aceste probleme". Citește și:Florin Cîțu: Contribuția la Pilonul II va fi crescută la 6% în 2021, cât cere legeaSindicatele nu doresc creșterea contribuțiilor la Pilonul II de pensii

copyright © 2020 mesagerul.ro