Mesagerul.ro

Criza politică generată de Brexit ar putea intra într-o nouă etapă

 Criza politică generată de Brexit ar putea intra într-o nouă etapă

Impasul politic generat de Brexit ar putea intra într-o nouă etapă după adoptarea de către Parlamentul Marii Britanii a proiectului de Acord privind retragerea din Uniunea Europeană propus de premierul Boris Johnson, potrivit Mediafax. După victoria în scrutinul parlamentar anticipat şi aprobarea în principiu a Acordului Brexit în Camera Comunelor, Boris Johnson intenţionează să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020. Acordul Brexit va trebui ratificat şi de Parlamentul European. Guy Verhofstadt, negociatorul PE privind Brexit, a avertizat că Parlamentul European ar putea bloca Acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană din cauza nerespectării de către Guvernul de la Londra a drepturilor cetăţenilor europeni. "Toată lumea presupune că Parlamentul European îşi va da automat consimţământul pentru Acordul Brexit. Dar acest lucru nu se va întâmpla dacă nu vor fi soluţionate mai întâi problemele referitoare la drepturile cetăţenilor. Cetăţenii nu trebuie să devină victime ale Brexit", a declarat recent Guy Verhofstadt. Boris Johnson a semnalat că intenţionează să renunţe la perioada de tranziţie post-Brexit şi că ar vrea să obţină până la sfârşitul anului 2020 un acord comercial cu Uniunea Europeană. Oficialii UE au avertizat că perioada de negocieri ar fi prea scurtă. Renunţarea bruscă de către Marea Britanie la reglementările UE, fie imediat după producerea Brexit, fie la finalul perioadei de tranziţie, şi lipsa unui acord comercial cu Uniunea Europeană ar putea genera probleme semnificative pentru ambele părţi, în principal în privinţa traficului bilateral de mărfuri, a transporturilor şi tranzacţiilor financiare. Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a avertizat că încheierea perioadei de tranziţie fără un acord Brexit va afecta mult mai mult Marea Britanie decât Uniunea Europeană. "În cazul în care nu ajungem la un acord până la sfârşitul anului 2020, vom ajunge din nou la o situaţie de tip marginea prăpastiei, iar acest lucr..

copyright © 2024 mesagerul.ro