Mesagerul.ro

​CSM: Nicio dispoziţie nu impune consultarea membrilor pe convocarea şedinţelor; Birchall: Mai există cooperare loială?

 ​CSM: Nicio dispoziţie nu impune consultarea membrilor pe convocarea şedinţelor; Birchall: Mai există cooperare loială?

Consiliul Superior al Magistraturii precizează, sâmbătă, că nicio dispoziţie legală sau regulamentară nu impune preşedintelui CSM consultarea membrilor Consiliului în vederea convocării şedinţelor de plen, scrie Agerpres. În context, ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a reacţionat, întrebându-se dacă "acum nu mai este o cooperare loială între preşedinte şi membrii CSM de drept sau aleşi". "În raport de solicitarea ministrului Justiţiei că nicio dispoziţie legală sau regulamentară nu impune preşedintelui CSM consultarea membrilor Consiliului în vederea convocării şedinţelor de plen: cutumiar, de-a lungul timpului, implementând cooperarea loială între preşedinte şi membrii aleşi, aceştia au fost consultaţi în măsura în care a fost posibil şi s-au aflat în activitate, cu privire la data propusă pentru convocarea şedinţei de plen. Nici în mandatele anterioare ale Consiliului nu s-a procedat la o consultare a membrilor de drept de către preşedinte în vederea convocării şedinţelor de plen sau secţii", a transmis purtătorul de cuvânt al CSM, Daniela Stăncioi. Potrivit acesteia, dispoziţiile articolului 10 alineatul 8 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM şi ale articolului 24 alineatul 3 din Legea 317/2004, republicată, prevăd că preşedintele Consiliului coordonează activitatea CSM şi repartizează lucrările pentru plen şi secţii. Totodată, dispoziţiile articolului 27 alineatul 1 din Legea 317/2004, republicată, sunt în sensul în care Consiliul Superior al Magistraturii se întruneşte în plen şi secţii, printre altele, la convocarea preşedintelui. Conform dispoziţiilor articolului 22 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM, Consiliul se întruneşte în plen ori de câte ori este necesar, printre altele, la convocarea preşedintelui, iar ordinea de zi se publică cu trei zile înainte, termen respectat în privinţa convoc..

copyright © 2024 mesagerul.ro