Mesagerul.ro

Cu cât ar putea crește amenzile de circulație în 2020

 Cu cât ar putea crește amenzile de circulație în 2020

Există o legătură, unii o pot numi „ombilicală”, între salariul minim și amenzile de circulație. În 2018 și 2019 amenzile nu au mai crescut pentru că Guvernul a venit cu legi prin care punctul de amendă a fost înghețat la nivelul anului 2017. Ei bine, chiar dacă nu ar crește salariul minim, amenzile tot vor crește, dacă nu se vine cu o nouă ordonanță de înghețare la nivelul din 2017. Dacă ar trebui să crească sau nu, părerile sunt împărțite. E greu de dat un răspuns. Practic, în 2018 și 2019 punctul de amendă a fost înghețat la 145 lei. Asta pentru că a crescut salariul minim, iar guvernul nu a vrut să-și asume și creșterea amenzilor odată cu el. Dacă salariul minim rămâne la același nivel ca acum, la 2080 lei, iar Guvernul nu vine cu o nouă ordonanță de înghețare la nivelul de 145 lei, acestea ar fi amenzile: • Clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă – 416 – 624 lei (acum sunt 290-435 lei) • Clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă – 835 – 1040 lei (acum sunt 580-625 lei) • Clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă – 1.248 – 1.664 lei ( acum sunt 870 – 1160 lei) • Clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă – 1872 – 4160 lei (acum sunt 1.305 - 2900) • Clasa a V-a – 4368 – 20.800 lei (acum sunt 3.045 – 14.500) Trebuie avut în vedere că, în cazul Clasei V, contravenţiile se aplică persoanelor juridice. Dacă salariul minim crește la 2.262 lei, punctul de amendă va crește de la 145 lei, la 226,2 lei. Ce amenzi ar fi: Clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă – 452 – 678 lei (acum sunt 290-435 lei) Clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă – 904 – 1131 ( acum sunt 580-625) Clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă; - 1137 – 1809 (acum sunt 870 - 1160) Clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă – 2035 – 4524 (acum sunt ..

copyright © 2024 mesagerul.ro