Mesagerul.ro

 Cum au rămas inspectoratele de muncă fără fonduri de salarii, iar unii angajați au primit bani mai puțini. Violeta Alexandru sugerează un sabotaj

Cum au rămas inspectoratele de muncă fără fonduri de salarii, iar unii angajați au primit bani mai puțini. Violeta Alexandru sugerează un sabotaj

​Angajații inspectoratelor teritoriale de muncă au primit salarii diminuate, iar ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că a aflat din presă și că a fost informată vineri seară de către șeful Inspec

​Angajații inspectoratelor teritoriale de muncă au primit salarii diminuate, iar ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că a aflat din presă și că a fost informată vineri seară de către șeful Inspecției Muncii că nu mai sunt bani pentru plata salariilor pentru noiembrie. Alexandru susține că a fost decizia conducerii Inspecției Muncii, fără ca ea să fie informată, să plătească "dintr-o dată" sume restante și de doi ani și sugerează că ar fi vorba despre un sabotaj. Ministrul Muncii a declarat, vineri seară, la începutul ședinței de guvern, că în această seară a primit o adresă din partea șefului Inspecției Muncii, care a anunțat-o că nu mai sunt bani pentru salarii pentru luna noiembrie. "Solicitând să aflu cum s-a ajuns în această situație, în condițiile în care la rectificare eu am cerut Ministerului Muncii și instituțiilor din subordine să îmi comunice ce necesități sunt și nu am primit nicio informare de la Inspecția Muncii, înțeleg că decizia instituției a fost să plătească dintr-o dată datorii restante rezultate din litigii vechi de 2 ani între angajați și inspectoratele teritoriale de muncă. Astfel, au lăsat instituția fără bani de salarii", a spus Violeta Alexandru la începutul ședinței de guvern. Ea susține că nu i-a cerut nimeni acordul și, mai mult, a aflat din spațiul public că șefii inspectoratelor teritoriale de muncă au platit salarii diminuate pentru luna noiembrie. Violeta Alexandru i-a transmis premierului că va lua "măsuri administrative" legate de șefii inspectoratelor de muncă ce au luat această decizie fără să o anunțe și împotriva șefului Inspecției Muncii (Danteș Nicolae Bratu), "primul" care ar fi trebuit să o informeze despre acestă situație. Premierul Ludovic Orban a spus că vor fi alocați bani din Fondul de rezervă pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii astfel încât să fie acoperită plata salariilor. Violeta Alexandru a scris despre acestă situație și pe pagina sa de Facebook, sugerând că ar fi vorba despre un sabotaj. "Situația de la IM (Inspecția Muncii) și ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă) are aspect de prost management. Înclin să cred că este mai mult. Cam așa arată lucrurile când vreau să fac treabă. Aproape în fiecare zi la fel. Voi lua măsuri. Suspend puțin lucrurile atât de necesare pe care lucram. Ca să rezolv crize", a scris ministrul Muncii. Cristian Vasilcoiu, fost consilier în Ministerul Muncii în mandatul Liei Olguța Vasilescu, a scris vineri pe Facebook: "Angajații Inspecției Muncii au primit astăzi salariile... diminuate cu procente cuprinse între 15% și 30%, în funcție de județ”.

copyright © 2020 mesagerul.ro