Mesagerul.ro

Cum devenim ceea ce suntem. O propunere

 Cum devenim ceea ce suntem. O propunere

Suntem martorii unei abundențe de preocupări legate de cine sau ce este omul, ce devine și cum devine, care-i sunt blocajele, care sunt pericolele care-l pândesc și mutațiile pe care le va îndura. În jurul acestui personaj e un peisaj confuz în care coexistă soluții și rețete de dezvoltare personală cu cercetările filosofiei actuale interesată să dezvăluie tehnici de subiectivare, respectiv de-subiectivare, pentru a-i reda (omului) autenticitatea. În paralel cu toate acestea există perspectivele religioase (care nu sunt vizate de ceea ce scriu aici). Și, totuși, varietatea abordărilor umanului în loc să ne facă fericiți și împăcați în relații de armonie socială, sau măcar funcționali, ne fac mai degrabă dependenți de rețete, sfaturi, scurtături spre fericire. Asta mă face să cred că multitudinea acestor abordări este, de fapt, simptomul unor inadecvări cu care se confruntă științele umane, științele sociale, științele educației și, îndeosebi, filosofia. Prima inadecvare vine din separarea tot mai acută dintre filosofia academică, de catedră, care produce texte minimalist aplicabile și filosofia „coborâtă în stradă” în mai multe variante. Dintre acestea, consilierea filosofică, promovată după mecanismele cerere-ofertă, este cea mai actuală pe piața din România. A doua inadecvare este efectul celei dintâi: dacă filosofia autentică e abandonată sau mai circulă doar în cercuri esoterice, atunci sigur că va ignora, chiar cu bună știință, cauza care reclamă transformarea filosofiei în consiliere sau terapie pentru efectul respectivei cauze. Cauza ignorată este absența formării unei dimensiuni spirituale care să ofere temeiuri și perspective consistente asupra vieții în anii decisivi ai educării fiecărei persoane, în anii de școală. Nefirescul situației este semnalat de confuzia pe care o face azi, un om mediu educat, și nu doar el, între filosofie și dezvoltare personală. Prin urmare, filosofia mai contează și ni se mai adresează doar atunci când avem nevoie de sfaturi sau de terapie? Cine sunt oamenii care au nevoie de antrenori, consilieri, care să le ofere sfaturi despre sensul vieții și soluții care să-i scoată din impasuri? nu cumva sunt oameni care au fost privați de un demers constant al cărui sens era acela de a le forma o dimensiune spirituală pentru ca fiecare să devină ceea ce este? În schimb, au fost lăsați să creadă, sau au fost chiar învățați, că oamenii sunt doar fapte statistice, imagini virtuale, roluri sociale sau viitoare forțe de muncă. Viața lor spirituală, echivalentă cu dinamica unei gândiri semnificante, nu doar operaționale, a fost transformată într-un depozit de „gânduri congelate” (Hannah Arendt, Viața spiritului, traducere S.G. Drăgan, Editura Humanitas, București, 2018) redate la evaluări și examinări naționale. Se poate verifica oricând și oricum toată lumea știe că valorile vehiculate de tot mai mulți tineri sunt utilitatea, confuzia mijloace – scopuri, materialismul, economia cognitivă (informație esențializată în timp scurt), la care se adaugă atitudini de indiferență față de formarea lor spirituală. Aceste valori și atitudini sunt parte și efect al imaginarului colectiv actual a cărui mentalitate nu se mai formează prin deschiderea spre sensurile vehiculate prin creațiile artistice, științifice, filosofice. Cauza blocajelor spirituale ale adulților candidați la dezvoltări personale rapide sau consilieri filosofice este neglijarea formării lor spirituale și ea ar trebui asumată ca o problemă gravă a educației. Propunerea pe care o fac educatorilor este să se alieze cu filosofii și să trateze cauza al cărei efect este inflația de dezvoltări personale și consilieri filosofice. Filosofia ar putea merge în răspărul cerințelor de pe piață pentru a găsi calea prin care să fie promovate, citite și activate texte filosofice care pot să constituie temeiuri ale formării spirituale. Cred că e o constatare elementară faptul că textele lui Jules Evans sau ale lui Lou Marinoff sunt suficient de transparente pentru a mai necesita explicații, interpretări, analize. Mai ales că, între timp, sunt ignorați filosofi relativ actuali, care pornind de la singularitatea prezentului nostru, au problematizat preocuparea de sine, viața spirituală sau dinamica identității care cere o abordare transdisciplinară. Concretizez propunerea mea, care are rolul de simplă exemplificare, în trei pași, după modelul operațional al dezvoltărilor și consilierilor filosofice, însă insist pe „a ieși din filosofie, dar prin filosofie” (Jacques Derrida). Pașii pe care-i propun sunt acompaniați de autori care i-au schițat în lucrări filosofice consistente, existente pe piață, dar puțin sau deloc exploatate în educația filosofică școlară. Așadar, trei pași: 1. preocuparea de sine; 2. viața spirituală ca gândire semnificantă; 3. identitatea spirituală ca devenire permanentă, prin alții și prin apel la transdisciplinaritate. Primii doi pași urmăresc să conștientizeze faptul că devenirea spirituală e permanentă și că implică relația cu altul; ultimul pas e decisiv în a arăta că în această devenire e necesar un „ocol prin cultură” (Paul Ricoeur) si o educație transdisciplinară. Dacă acesta ar fi un text despre dezvoltarea personală s-ar opri aici oferind trei sfaturi: preocupă-te de tine; gândește semnificații; fii conștient de devenirea ta pe multiple niveluri si planuri. Dar nu este. Primatul preocupării de sine. Înainte de consilierii filosofici actuali și la un nivel radical, pe când făcea pionerat în domeniul consilierii Gerd Achenbach (anii 80 ai secolului trecut), Michel Foucault se întreba cine suntem noi dincolo de procesele de subiectivare prin care ne trece societatea sau diferitele forme de autoritate? În contextul preocupării de a descoperi cum să ne opunem tehnicilor de dominare cu intențiile lor de normalizare, care ne clasează în categorii și ne leagă de o identitate oficială, filosoful a descoperit o soluție prin metoda genealogiei. Soluția, pe care o aducea la suprafață, în special în lucrarea Hermeneutica subiectului (Cursuri la College de France, 1981-1982) era întoarcerea la primatul acordat preocupării de sine pentru a construi opțiuni personale de existență. În acest efort de a căuta condițiile și posibilitățile nesfârșite de transformare ale subiectului, Foucault revine la acel moment al filosofiei în care nu exista diferența dintre filosofie ca „formă de gândire care își pune întrebări cu privire la ce anume îi îngăduie subiectului să aibă acces la adevăr” și spiritualitate ca „practica, experiența prin care subiectul operează asupra lui însuși transformările necesare pentru a putea accede la adevăr” (Michel Foucault, Hermeneutica subiectului, Cursuri la College de France (1981-1982), traducere Bogdan Ghiu, Editura Polirom, 2004, p. 26). În Antichitatea secolelor I și II, în filosofia elenistică și romană, cunoașterea de sine (gnothi seauton) și preocuparea de sine (epimeleia heauton) erau inseparabile. Filosofia ca spiritualitate transforma modul de a fi al subiectului întrucât accesul la adevăr depinde de cine este subiectul, nu de obiectul de cunoscut. Conversia spre sine implica la modul concret o tehnică al cărei scop era dislocarea subiectului care implica exerciții de a privi lucrurile în perspectiva cosmică (plonjarea privirii), apoi efortul de a filtra fluxul reprezentărilor prin travaliu de analiză pentru a sesiza complexitatea/fragilitatea atât a subiectului cât și a obiectului de cunoscut. Stoicii ne învață că transfigurarea subiectului se confundă cu progresul în cunoaștere și, invers, cunoașterea lumii este o experiență spirituală în care era imperativă necesitatea celuilalt ca exemplu, model, partener de dialog. Pe scurt, momentul adevărului trebuie să fie o revelație deopotrivă în planul cunoașterii și al acțiunii pentru că acel adevăr devine ethos, respectiv normă de acțiune. Recent stoicismul este la modă, însă exploatat doar ca o sursă de sfaturi în terapii diverse sau în consilierea filosofică. Dar, fără miza acestuia de a descoperi adevăruri care să fie transformate în acțiuni renunțăm la temeiuri și separăm filosofia în cunoaștere versus spiritualitate. Să interogăm această filosofie stoică pentru a avea perspective asupra vieții care să ne facă apți să d..

copyright © 2024 mesagerul.ro