De ce PNLD este o ”ciumă” pentru dezvoltarea României? Dacă în loc de granturi ar fi credite cu dobândă zero, ce s-ar întâmpla? Cum s-a ajuns ca absolut toți funcționarii care au vreo legătura cu fonduri europene să primească un spor la salariu de 75%? De ce nu merg proiectele de infrastructura mare? ___________________ Lucian Popescu: A fost aprobat bugetul pe 2020 al Uniunii. E mare, e mic? Care sunt prioritățile noului buget? Bugetul anual pe 2020 a fost aprobat de Parlamentul European, săptămâna trecută, la Strasbourg. Nu e o noutate faptul că există o diferență de viziune între Parlament și Consiliu. Practic, noi am lucrat pe propunerea Comisiei Europene care propunea 168 de miliarde. Consiliul a tăiat două miliarde, și noi, Parlamentul avem 171, trei miliarde în plus față de ce propunea Comisia. Acum avem două bugete ale Uniunii Europene, unul aprobat de Consiliu, unul aprobat de Parlament și intrăm în procedura de negociere. Aș remarca aici rolul colegei mele Clotilde Armand, care a fost raportor RENEW pentru buget și a pus acolo câteva priorități importante pentru România. Cea mai importantă, de unde vor veni niște milioane de euro, dacă trece această formulă a Parlamentului European – totul este cu dacă – este creșterea sumelor pentru asistență tehnică. Și aici România suferă pentru că marea noastră problemă națională este lipsa de capacitate de a scrie proiecte, de a dezvolta proiecte. Este aici un paradox: avem bani de asistență de tehnică, dar cea mai mare parte dintre ei – dintre cei gestionați de Ministerul Fondurilor Europene – se duce pe sporul de fonduri europene. O situație care a început acum mai mulți ani, ideea era teoretic bună – oamenii ăștia fac o muncă foarte specializată, hai să le dăm o recompensă pentru performanță! Între timp, a ajuns așa, un fel de molimă. Nu numai cei care lucrează la Ministerul Fondurilor Europene, ci și oameni din alte instituții care au cât de cât o legătură cu fondurile europene, toată lumea, absolut toată lumea, ia acest spor de fonduri europene de 75%. Și toți îl iau la nivel maxim de 75%, deși legea spune că acela e nivelul maxim, se poate da spor în funcție de performanță reală, diferențiat. S-a creat un sistem de stimulente care nu mai funcționează, dacă toată lumea e performantă atunci nimeni nu mai are interesul să fie performant individual. În loc să premiem performanța individuală, de fapt am creat o nouă categorie de funcționari mai cu moț, toți oamenii din cutare instituții au leafa cu 75% mai mare. Și apoi, am ajuns în situația paradoxală că avem banii aceștia de asistență tehnică de la Uniunea Europeană, și în loc să-i cheltuim pentru contracte de scriere de proiecte, de tot ce înseamnă pregătirea de proiecte – îi băgăm în subvenționarea acestui spor de fonduri europene. Asta se întâmplă la nivel național. Ce a făcut Clotilde la nivel european a fost să crească capacitatea instituțiilor europene de a ajuta România. Rămâne să vedem cum, prin BERD, prin BEI. Formule am mai încercat, una dintre ele este ce a făcut Vlad Voiculescu pentru spitale regionale și iată că funcționează. BEI-ul, care a lucrat la partea de pregătire de proiecte, a fost în stare să pregătească proiectele de spitale regionale, ceea ce Guvernul României n-a făcut. Guvernul României mai mult i-a încurcat, nu le-a pus la dispoziție la timp nici măcar terenuri în Iași sau în Craiova. Asta e un fel de a lega discuția despre bugetul european de chestiuni foarte concrete de la noi de acasă, dar eu sper să se schimbe această logică. Să nu mai înțelegem că asistență tehnică în România înseamnă veșnicul spor de fonduri europene. LP: Și care ar fi prioritățile europenilor. Cum poate fi citit bugetul acesta? Este un buget de încheiere de mandat. Un alt lucru pe care ne-am bătut: să nu mai lăsăm rezerve. Există această rezerva bugetară care rămâne pentru redistribuiri și de obicei se acumulează spre final de buget european. De fapt se dau banii înapoi statelor membre. Hai să cheltuim această rezervă din timp ca să nu mai ajungem acolo. Dacă vorbim de obiective mari strategice, mai degrabă aș duce discuția pe bugetul multianual al Uniunii Europene, care se pregătește acum pentru următorul exercițiu financiar, unde marile capitole tot acelea rămân: coeziune, agricultură și dezvoltare rurală și programe inovative. Bătălia mare va fi în interiorul capitolelor. De pildă, la coeziune e această discuție: ce mai înseamnă coeziunea? Înseamnă dezvoltare tradițională la nivel de ”hai să scoatem România din noroi”, cum s-a exprimat cineva destul de nefericit sau mergem pe noua economie, mergem pe chestiuni verzi, de combatere a schimbării climatice șamd. Și, evident, aici ai viziunea unor state dezvoltate, Finlanda, Germania, care spun hai să ducem banii de coeziune spre zona asta. Există însă viziunea noastră care spune, domnule, mai avem nevoie, mai lăsați-ne puțin că mai avem nevoie, mai avem părți din România sub noroi și avem nevoie să băgăm bani acolo. Discuția nu e atât de abruptă cum o prezint eu, dar până la urmă cam astea sunt viziunile foarte mari. Așteptăm să vedem ce se întâmplă cu Marea Britanie. LP: Ieșirea Marii Britanii va scădea cuantumul bugetului… Da, asta este dilema, noi împărțim o plăcintă care deocamdată nu e clar cât de mare este. După ce știm dacă iese Marea Britanie, și dacă iese, dacă mai contribuie cumva la buget, vom ști efectiv despre ce bani vorbim. Este cumva și un eșec al președinției României la Consiliul UE că nu a împins acest dosar, dar iată că nici finlandezii, cei care au venit după noi n-au reușit. S-a intrat în logica asta: să nu decidem până nu iese Marea Britanie. Dacă mă întrebați pe mine, a fost și o metodă de a amâna. Animalul acesta complicat care e Uniunea Europeană nu are capacitatea de a trăi cu mai multe conflicte în același timp. S-a spus: până rezolvăm chestiunea cu Marea Britanie nu intrăm în marele conflict pe bugetul viitor… Trebuie să stăm uniți pentru că avem cartoful acesta fierbinte cu Marea Britanie. Și apoi o să discutăm. Bugetul Uniunii Europene este în jur de o mie de miliarde, discutăm că unii vor mai mult cu o sută miliarde și alții mai puțin cam cu atât. Dacă e mai puțin cu o sută de miliarde, va trebui să ajustăm și noi banii de coeziune la acest nivel sau nu, să vedem. Dar nimeni nu știe în momentul acesta ce se va întâmpla. Negocierile se poartă pe regulamente, pe detalii… dar toate se poartă cu un prin capitol, numit box, care rămâne alb, nimeni nu pune sume acolo… așteptăm să începem ofertele de deschidere, ca la poker. LP: Dar în contextul politicii protecționiste americane, în contextul economiilor asiatice cum se poziționează, care e atitudinea Uniunii Europene? În general vorbind. La nivel istoric, aș zice că UE rămâne apărătorul liberalismului economic global de care este mare, mare nevoie. Știți că sunt foarte pro-american de felul meu, dar acest pro-americanism al meu este zdruncinat de trumpism, care mi se pare că face praf ce înseamnă bun în valorile și reputația Americii. Iată că, dacă America a fost campionul liberalismului economic, al comerțului liber între continente și între țări după Al Doilea Război Mondial, și a dus acest stindard, acum America abandonează lupta aceasta sau mai rău, devine un inamic al liberalismului economic. Uniunea Europeană, în mod paradoxal, continuă lupta. Uniunea Europeană însăși este o creație a unei viziuni liberale asupra lumii. Tratatul comercial cu Canada, tratatul comercial cu America de Sud, cele cu Asia, cu Japonia, care fie au fost încheiate, fie continuă discuțiile, toate astea arată că nu este un fel de impas global al comerțului, și că rămâne Uniunea Europeană să împingă această chestiune. Sunt foarte fericit că se întâmplă așa. LP: Bugetul ar trebui să țină seama și de un anumit tip de competitivitate? Nu, aici vă contrazic, pentru că bugetul UE înseamnă 1% din PIB-ul statelor membre, de fapt, și nu are impact atât de mare pe economia globală. El are impact pe chestiunile pe care le subvenționează direct. Adică pe coeziune, ceea ce înseamnă ridicarea statelor, mai ales din est, are impact pe subvențiile agricole. Rolul Uniunii Europene ca motor economic este acela de a promova comerțul liber, prin impunerea anumitor standarde și prin păstrarea acestei piețe unice – până la urmă înseamnă o jumătate de miliard de oameni pe o piață unică. Bugetul UE este important în punctele unde apasă el, dar nu e ca și cum prin bugetul UE tu poți să schimbi dinamica economică globală, să fim realiști. LP: Se vorbește de o recesiune iminentă, mai ales în Europa. Cum ați comenta veridicitatea unui asemenea zvon, sa-i spunem? Știți cum e cu recesiuunile care sunt anunțate, sunt anunțate 50 pe an și dacă nimerești două, devii profet. Hai să spunem că nu e domeniul meu de expertiză, dar la nivel de bun simț, dacă motorul economic este în Germania, și motorul ăla stagnează, e oarecum logic să ai și efecte de ecou, pe margini. Dar nu e ca și cum acest interes pentru dinamica economică europeană ar afecta în vreun fel politicile economice din România. Noi părem complet surzi la ce se întâmplă în domeniul acesta. Pur și simplu nu am folosit perioada de creștere economică europeană pentru a face rezerve, pentru a reforma economia României, ci dimpotrivă. România a crescut enorm cheltuielile sociale, cheltuielile cu aparatul administrativ, cheltuielile fixe, deci practic suntem complet nepregătiți, dacă se întâmplă această încetinire economică europeană. LP: Aveți dreptate, bugetul nu contează foarte tare în competitivitate, dar Banca Centrala Europeană contează, va continua să dea bani ieftin, menținând nivelul creditelor și al dobânzilor? Cine controlează Banca Central Europeană? Răspunsul nediplomatic este că nemții și francezii. Răspunsul diplomatic este că țările zonei euro. Dar și acolo s-a cam stricat această idee tradițională că dacă e o ușoară scădere economică vine Banca Centrală și pompează bani, nu prea mai funcționează așa. Vorbim de un mediu economic în care am ajuns la dobânzi negative, nici nu mai ai cum să le mai aduci în jos, sau să le mai crești brusc. Foarte multe dintre lucrurile pe care le știam noi din economia tradițională nu prea mai funcționează. Și trebuie să ne adaptăm și noi, dar în România pare că nu ne adaptăm la aproape nimic. Pentru că avem politicieni proști care nu știu să facă infrastructură, nu știu să facă dezvoltare, inovare, pur și simplu știu doar să mărească pensiile și salariile de la stat. Altceva nu le iese. Dacă ai asemenea primitivism ca instrument de politică publică, nici măcar nu mai contează ce mecanisme complexe studiază ăia, pe ce buton apasă Banca Central Europeană. Noi în România, suntem un fel de cal mort, nu funcționează aproape nimic. Toate astea se vor răzbuna. Vreau să văd cum face guvernul Orban bugetul pe anul viitor, să văd cum se încheie. Apropos de fonduri europene, bugetul a primit o lovitură acum, Comisia Europeană a refuzat rambursarea de bani europeni pentru proiecte din PNDL. Claudiu Zamfir: M-am interesat la Comisia Europeană și e vorba de anumite proiecte pe zona de alimentare cu apă. Într-adevăr erau făcute pe PNDL, dar voiau să le ramburseze pe programul de infrastructură majoră, pe POIM, ceea ce nu merge. Trebuie să le rambursezi pe zona de dezvoltare regională. Să vedem, pentru că interpretarea optimistă pe care o propuneți e că problema proiectelor acelora este că s-au dus la POIM cu ele, și nu la POR. Ceea ce eu nu cred. Problema e că au fost pornite pe un mecanism care e defect în sine, PNDL-ul. CZ: Sigur, da. Au trimis și pe POIM, și pe POR. Hai să vedem cu face Comisia cu cele de pe POR. Încă aștept răspunsul de la Comisie. CZ: Din câte știu, sunt bine acolo. Chiar am fost la Bruxelles de curând și am înțeles că sunt bine. Din câte înțeleg se decontează, n-ar fi asta neapărat o problemă. Pentru că nici Comisia Europeană nu face audituri foarte exacte pe proiecte retrospective. Ce-au făcut a fost că n-au lansat suficiente apeluri din POR, pe banii europeni, dar au pompat bani naționali în PNDL-ul ăsta, care e o ciumă pentru dezvoltarea României. După care au zis hai, să încercăm niște proiecte, pe care le ..