Mesagerul.ro

 Cum o trollează Reprezentanța Comisiei Europene pe Dăncilă, care a refuzat să vorbească în engleză pentru că

Cum o trollează Reprezentanța Comisiei Europene pe Dăncilă, care a refuzat să vorbească în engleză pentru că "suntem în România"

La o zi după ce premierul demis Viorica Dăncilă a refuzat să răspundă în engleză la o întrebare, spunând că "suntem în România", Reprezentanța Comisiei Europene în România a postat pe Facebook un mesaj despre țările membre în care elevii învață limba engl
La o zi după ce premierul demis Viorica Dăncilă a refuzat să răspundă în engleză la o întrebare, spunând că ”suntem în România”, Reprezentanța Comisiei Europene în România a postat pe Facebook un mesaj despre țările membre în care elevii învață limba engleză. ”Uniunea Europeană are 24 de limbi oficiale. Alături de Danemarca, Grecia, Luxemburg, Austria și Suedia, România este unul dintre cele 6 State Membre UE în care toți elevii din ciclul gimnazial declară că învață limba engleză, conform Eurostat”, se spune în mesajul Reprezentanței CE. Cel mai probabil, ținând cont că datele Eurostat citate sunt din februarie 2017, postarea este o ”săgeată” la adresa Vioricăi Dăncilă. Premierul demis a fost rugat vineri de o jurnalistă, într-o conferință de presă la Timișoara, să spună cum este în opinia sa un om neconflictual și i s-a solicitat să dea acest răspuns și în limba engleză, replica Vioricăi Dăncilă fiind: "Doamnă, suntem în România. Haideți să fim mândri că suntem români!." La insistențele jurnalistei, Dăncilă i-a reproșat că vrea să "ducă în derizoriu anumite realizări pe care acest guvern le-a făcut pentru România" și a susținut că "mai relevant pentru români este ceea ce faci pentru ei și cu câtă demnitate".

copyright © 2019 mesagerul.ro