Curtea Constituțională (CCR) precizează, într-un comunicat de presă, că nu s-a pronunțat asupra prevederilor din Codul Administrativ privind pensiile speciale pentru primari și nici asupra interdicției cumulului pensie-salariu, prevedere cuprinsă în legea asumată de guvern pentru modificarea OUG 114.
CCR afirmă că s-a pronunțat doar în limitele sesizării, respectiv motive de neconstituționalitate extrinsecă, neintrând pe fondul legilor.
Precizările CCR:
Referitoare la Codul Administrativ: Curtea Constituțională a fost sesizată direct de Avocatul Poporului cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ. La soluționarea acestei cauze, Curtea Constituțională s-a pronunțat în limitele sesizării, iar aceasta a vizat, în principal, motive de neconstituționalitate extrinsecă. Curtea nu a fost sesizată și, deci, nu s-a pronunțat asupra constituționalității art. 210 - Indemnizaţia pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, preşedinte al consiliului judeţean şi vicepreşedinte al consiliului judeţean din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ...