Mesagerul.ro

Dan Petrescu: "Dacă noi nu jucam în cupele europene, cred că aveam acum cel puţin zece puncte în plus"

 Dan Petrescu: Dacă noi nu jucam în cupele europene, cred că aveam acum cel puţin zece puncte în plus

​​Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, spune că Liga I de fotbal este foarte echilibrată şi nicio formaţie nu este invincibilă, potrivit Agerpres. Acesta a mai declarat și că programul încărcat al echipei sale este principalul motiv pentru rezultatele înregistrate de CFR în campionat. ''Vedem că toate echipele pierd, şi Craiova a pierdut, şi Viitorul în etapa trecută. Indiferent dacă ai evoluat în cupele europene sau nu, nicio echipă nu este invincibilă, este un campionat foarte echilibrat. Sunt convins sută la sută, chiar dacă mulţi mă vor critica, dacă noi nu jucam în cupele europene aşa multe meciuri cred că aveam acum..

copyright © 2024 mesagerul.ro