Mesagerul.ro

Dan Petrescu și nemulțumirile înainte de primul meci al anului: "Îmi doream şi eu bani de transferuri, dar n-am avut"

 Dan Petrescu și nemulțumirile înainte de primul meci al anului: Îmi doream şi eu bani de transferuri, dar n-am avut

Dan Petrescu nu este mulțumit de actualul lot de la CFR Cluj. Tehnicianul a declarat, într-o conferință de presă, că și-ar fi dorit să aibă bani de transferuri, dar nu a avut și a luat jucători liberi de contract sau pe bani puțini. El a mai precizat că derbiul cu FCSB, de duminică, va fi "un meci de luptă", în care micile detalii vor face diferenţa. “Primul meci e întotdeauna foarte greu. Nici temperatura, nici terenul, nici echipa n-are meciuri în picioare… Va fi sigur un meci de luptă, în care micile detalii vor face diferenţa. Mi-aş dori foarte mult să nu se vorbească de arbitraj după meci, ca meciul să fie decis de jucători şi nu de arbitri. Adversarul nostru are un lot fantastic şi îşi doreşte să câştige meciul pe teren, nu cu arbitrii. Sigur va fi un meci strâns, pe muchie de cuţit. E clar că un mic detaliu va face diferenţa”, a spus Petrescu, menţionând că o remiză în meciuri importante de acasă este un rezultat pozitiv. El a precizat că şi-a dorit mult mărirea numărului de jucători de pe banca de rezervă, dar nu a fost posibil: “Am jucători mulţi în lot, din păcate ceea ce-mi doresc de doi ani nu se întâmplă, aducă să avem zece jucători pe banca de rezerve. Din păcate nu s-a putut aşa că foarte mulţi jucători vor merge şi în tribună. Dar aşa e şi la cluburile mari, sunt jucători valoroşi care merg în tribună”. ..

copyright © 2024 mesagerul.ro