BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Dăncilă trimite Corpul de control la Tarom și Transporturi, după ce fostul director a reclamat că ministrul Cuc i-a cerut reținerea avioanelor la sol în ziua moțiunii de cenzură

 Dăncilă trimite Corpul de control la Tarom și Transporturi, după ce fostul director a reclamat că ministrul Cuc i-a cerut reținerea avioanelor la sol în ziua moțiunii de cenzură

Premierul demis Viorica Dăncilă anunță că a dispus Corpului de Control să înceapă verificări la Ministerul Transporturilor și la TAROM, "în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media". Directorul demis al Tarom, Mădălina Mezei, declara pentru HotNews.ro că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să reţină aeronavele Tarom la sol în ziua moţiunii de cenzură, pentru ca unii parlamentari să nu poată ajunge la vot. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, acțiunea de control la Tarom vizează activitatea din perioada 1 ianuarie 2019-prezent și vizează:1. Verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă la nivelul TAROM SA.2. Verificarea respectării prevederilor legale privind operarea aeronavelor din flota TAROM SA.3.Verificarea modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor și obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar la TAROM SA."Am dispus de urgență efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul și să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituțiile abilitate vor constata încălcarea legii, cei vinovați trebuie sancționați”, susține premierul Viorica Dăncilă. Directorul demis al Tarom, Mădălina Mezei, a confirmat joi pentru HotNews.ro că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să reţină aeronavele Tarom la sol în ziua moţiunii de cenzură, pentru ca unii parlamentari să nu poată ajunge la vot. Ea a susținut că acesta este motivul real al demiterii sale şi a declarat, pentru Mediafax, că îi va face plângere penală ministrului Transporutilor, Răzvan Cuc. "Nu înțeleg supărarea unor directori de Companii care atunci când nu își îndeplinesc obiectivele pe care și le-au asumat, la preluarea mandatului, vin acum și se dau victime. Doamna Mezei trebuia să-și asume întârzierile manageriale trasate de către CA. Trebuia să facă restructurarea Tarom, trebuia să fie livrat deja primul avion ATR, trebuia să nu încerce să facă anumite jocuri în favoare..

copyright © 2024 mesagerul.ro