Mesagerul.ro

De ce iau autoritățile măsuri de protecție fără precedent pentru coronavirus? Se răspândește foarte rapid și are multe necunoscute, chiar dacă 95% dintre îmbolnăviri sunt ușoare

 De ce iau autoritățile măsuri de protecție fără precedent pentru coronavirus? Se răspândește foarte rapid și are multe necunoscute, chiar dacă 95% dintre îmbolnăviri sunt ușoare

​Viteza foarte rapidă de răspândire a infecției cu noul coronavirus, alături de nesiguranța venită din faptul că există foarte multe necunoscute legate de acest nou virus și "sunt foarte multe schimbări de situație de la săptămână sau chiar o zi la alta" reprezintă explicația științifică a panicii create de virus și a măsurilor de protecție fără precedent luate de tot mai multe țări, inclusiv România, afirmă Andreea Moldovan, medic primar de boli infecțioase și medic specialist epidemiolog la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov, într-un interviu acordat HotNews.ro. Info pe scurt: Viteza foarte rapidă de răspândire a infecției cu noul coronavirus reprezintă principala explicație științifică a panicii create în jurul virusului, spune medicul Andreea Moldovan.Virusul se transmite în două feluri: prin picături nazofaringiene pe care le eliminăm în timpul vorbitului, tusei și strănutului și prin mâini murdare. Cum vă puteți feri cel mai bine de virus? Splălați-vă des pe mâini, evitați aglomerațiile și spațiile închise și păstrați o distanță de un metru față de persoanele din jurul vostru sau de 2 metri față de cele care tușesc/strănută, sunt sfaturile medicului Andreea Moldovan.95% dintre îmbolnăvirile cu noul virus sunt cazuri ușoare, similare cu o simplă răceală/viroză și doar 5% sunt cazuri grave, posibil mortale, în general la persoane în vârstă și care suferă de afecțiuni cronice, spun specialiștii. Toate cele 29 de cazuri de îmbolnăvire înregistrate în România sunt ușoare. Niciun pacient român nu a avut nevoie până acum să fie tratat la terapie intensivă, iar 5 dintre ei sunt deja vindecați. Ne așteptăm la o creștere a numărului de cazuri în România. Țara noastră nu se poate feri, în perioada următoare, de o creștere a numărului de cazuri, dar măsurile de protecție și de prevenție pot limita numărul de îmbolnăviri, spune Andreea Moldovan. Românii care vin din zonele cu risc nu trebuie să ascundă acest lucru. Medicul Andreea Moldovan face un apel către românii care vin din zonele cu risc să nu ascundă acest lucru și să anunțe autoritățile sau personalul medical.Medicul Andreea Moldovan face apel la personalul medical să se spele des pe mâini și să renunțe la "unghiile aplicate, unghiile lungi, unghiile colorate, inele, brățări, ceasuri, pentru că este dovedit științific că nu poți să ai o mână curată cu astfel de obiecte". O altă mare problemă este nesiguranța în fața unui virus atât de nou: încă nu stăpânim foarte bine toate datele științifice privind acest virus și intervin multe schimbări de situație de la o zi/săptămână la alta, explică medicul Andreea Moldovan. Explicația științifică a panicii: Coronavirusul se răspândește foarte rapid Scenariul cel mai frecvent în cazul noului coronavirus este cel în care infecția "se instalează ca o răceală și trece ca o răceală - cam 95% din cazuri", explica, săptămâna trecută, într-un interviu acordat HotNews.ro, medicul Adrian Marinescu, specialist în boli infecțioase la Institutul Matei Balș din București. De altfel, toate cele 29 de cazuri de îmbolnăviri înregistrate în România sunt ușoare. Niciun pacient român nu a avut nevoie până acum să fie tratat la terapie intensivă, iar 5 dintre ei sunt deja vindecați. Cele mai multe cazuri grave apar la persoanele în vârstă, care au și alte afecțiuni, însă există și excepții, a explicat, într-un interviu acordat HotNews.ro, și medicul Cătălin Apostolescu, specialist în boli infecțioase și purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balș. Cel mai celebru caz este al medicului chinez de 32 de ani care "a dat primul alarma" în legătură cu virusul și care a murit. Medicul Andreea Moldovan Andreea Moldovan, medic primar de boli infecțioase și medic specialist epidemiolog la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov, confirmă, într-un interviu acordat HotNews.ro, că problema principală ține de viteza foarte rapidă de răspândire a virusului: "Există o îngrijorare crescândă a populației în ceea ce privește infecția cu noul coronavirus, care, după părerea mea, poate să aibă două explicații distincte: una este cea referitoare la viteza foarte rapidă de răspândire - fiind o infecție virală contagioasă față de care noi nu avem imunitate foarte bine consolidată." O a doua mare problemă este nesiguranța dată de un virsu atât de nou, care are atât de multe necunoscute: "Mare parte din nesiguranța noastră vine din faptul că investigarea agentului etiologic și a fiziopatologiei infecției este clar încă în derulare. Există multe aspecte pe care încă nu le știm și există foarte multe schimbări de situație de la o zi/săptămână la alta. Și atunci este nesiguranță prin viteza rapidă de diseminare a infecției și prin faptul că încă nu stăpânim foarte bine toate datele științifice asupra virusului." România nu are cum să evite creșterea numărului de cazuri, dar le putem limita respectând măsurile de prevenție Ținând cont de creșterea numărului de cazuri în țările europene și de faptul că virusul se apropie încet-încet și de România, medicul Andreea Moldovan spune că se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri &..

copyright © 2024 mesagerul.ro